
Unul dintre cele mai importante evenimente dedicate folclorului autentic va avea loc, în această săptămână, la Lugoj: Festivalul-concurs „Gelu Stan”, ediția a VII-a.
Pe 6 martie 2025, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj, 17 tineri talentați, care în urma preselecției și-au cucerit un loc pe scena finaliștilor, vor aduce în prim-plan tradițiile muzicale românești.
Cântecele lor, talentul, pasiunea pentru folclorul autentic și ambiția artistică alcătuiesc o lume care reconstituie o ”hartă” etnofolclorică vie și captivantă.
Competiția muzicală care poartă numele marelui muzicolog născut la Lugoj atrage în fiecare an soliști talentați, ambițioși și pasionați din toată țara.
Născut în Lugoj, Gelu Stan a urmat cursurile primare în orașul natal și a absolvit, în 1965, Institutul Pedagogic din Timișoara, iar în 1972, studiile muzicale la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București.
În decursul a 20 de ani, a fost dirijor al Ansamblului Profesionist Banatul, obținând de cinci ori premiul I la nivel național ca dirijor profesionist.
Începând din 1990, a realizat emisiuni la Radio Timișoara și a coordonat Secția Muzicală între 1990 și 2000. A fost președinte al juriilor la numeroase festivaluri folclorice și a fost distins, în 2008, de Consiliului Județean Timiș, cu premiul ProCultura – Timisiensis, pentru promovarea artei și culturii timișene.
Competiția muzicală care poartă numele marelui muzicolog bănățean atrage în fiecare an soliști talentați, ambițioși și pasionați din toată țara.
Cei 17 tineri finaliști ai Festivalului Concurs Gelu Stan în acest an sunt: Geo Ionuț Filip (16 ani, Maramureș ), Denisa Cecilia Prunian (17 ani, Sălaj), Camelia Tămaș (20 ani, Valea Someșului Mic), Simina Popescu (19 ani, Gorj), Alexandra Pițu (18 ani, Giurgiu, zona Vlașca), Maria Șaptebani (15 ani, reprezentatând zona Mehedinți ), Sara Ștefania Avasîicii (15 ani, Moldova ), Teodora Negrea (18 ani, Bucovina), Oana Ștefania Berdie (20 ani, Bihor ), Daria Costea (18 ani, Valea Târnavelor ), Denisa Elena Pîrvu (19 ani, Muscel ), David Crișan (16 ani, Banatul de Câmpie), Denisa Gavriluț (18 ani, Banatul de Munte), Alexandru Brundean (19 ani, Banatul de Munte), Ana Maria Moldovan (15 ani, Banatul de Câmpie ), Ana Gabriela Coțe (15 ani, Banatul de Câmpie), Sorin Cheva (19 ani, Banatul de Munte).
Concursul, festivitatea de decernare a premiilor și spectacolul de gală al laureaților vor avea loc în 6 martie 2025, de la ora 18:00, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj.
Acompaniamentul este asigurat de Orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijată de Sebastian Roșca. Spectacolul va fi prezentat de Iuliana Tudor.
Coregrafia poartă semnătura maeștrilor Brândușa și Nicolae Stănescu, precum și a instructorului de dansuri Denis Chira.
Invitați în recital vor fi foarte îndrăgiții soliști Petrică Miulescu Irimică, Ciprian Roman, Robert Târnăveanu, Dumitru Stoicănescu și Vlad Lință, laureatul ediției 2024.
Se vor acorda următoarele premii în bani: Marele Premiu – 4000 lei, Premiul I – 3000 lei, Premiul II – 2000 lei, Premiul III – 1500 lei, 3 Premii speciale în valoare de 800 lei, Premiul Radio Timișoara și Premiul Tinereții acordat de familia maestrului Gelu Stan.
Invitațiile sunt disponibile la casieria Casei de Cultură ”Traian Grozăvescu” din Lugoj.
Evenimentul se desfășoară cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș.
Festivalul – Concurs Gelu Stan, ediția a VII-a, 2025 este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, coordonat de profesor Liliana Laichici, manager.
Lavinia MUNTEANU
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns