Euro s-a oprit la 4,50 lei

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Tendinţa de apreciere a leului faţă de euro, care s-a manifestat încă de la începutul anului, a continuat pe fondul unei creşteri a apetitului pentru risc pe pieţele financiare.

Cursul euro a scăzut de la 4,5048 lei, la începutul perioadei, până la 4,4927 lei, nivel care se mai înregistra în octombrie trecut. La finalul perioadei, media a fost stabilită la 4,4973 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,495 şi 4,503 lei.

Aprecierea leului a fost sprijinită şi de emisiunea de obligaţiuni scadente în martie 2021, care a stimulat intrările de capital. Finanţele au atras 570 milioane lei, la un randament mediu anual de 2,54%, în creştere faţă de octombrie trecut când el a fost de 2,14%.

Majorarea dobânzilor este cauzată atât de perspectiva creşterii inflaţiei în acest an, care ar putea ajunge, conform BNR, la 2,1%, dar şi de politica Rezervei Federale americane de a ridica constant nivelul dobânzii sale cheie.

Până la sfârşitul lunii este de aşteptat ca euro să se menţină în culoarul 4,48 – 4,52 lei, care s-a conturat de la începutul anului.

Leul este protejat şi notele date de agenţiile de evaluare financiară, precum Fitch care a menţinut ratingul României la nivelul BBB-, cu perspectivă stabilă.

Cursul dolarul american a scazut la finalul perioadei 4,1880 lei, nou minim al ultimei luni și jumătate. Cotațiile din piața valutară au coborât până la 4,188 lei, maximul fiind de 4,211 lei.

Moneda americană a fost “amendată” de declarațiile noului președinte al SUA, care în cadrul discursului inaugural a oferit puţine detalii privind politica sa fiscală. În schimb, el a revenit la sintagma ”America First”, afirmând că ”fiecare decizie legată de comerţ, taxare, imigraţie şi afaceriexterne va fi făcută în beneficiul muncitorilor americani şi a familiilor”, continuând prin a spune că ”protecţia va duce la prosperitate şi putere”.

Media monedei elveţiene a fluctuat între 4,1896 şi 4,2040 lei, cea de la finalul intervalului fiind stabilită la 4,1947 lei.

Perechea euro/dolar a crescut de la 1,0580 la 1,0755 dolari, maximul ultimei luni și jumătate, la finalul intervalului, evoluţia ei fiind marcată de mai multe evenimente.

Premierul britanic Theresa May s-a declarat adepta unei rupturi clare și nete de U.E., lăsând, totuși, loc pentru un eventual acord care să satisfacă ambele părți.

Au urmat declarațiile președintei Fed, Janet Yellen, care a afirmat că instituția pe care o conduce dorește să majoreze dobânda anual de mai multe ori până în 2019.

La finalul perioadei, cotaţiile au fluctuat între 1,0625 şi 1,0709 dolari, după ce BCE, Mario Draghi, a atacat declaraţia lui Donald Trump care consideră că dolarul este „prea puternic”, afimând că în cadrul organizaţiilor G7 şi G20, există obligaţii care opresc ţările să-şi devalorizeze artificial propria monedă.

(Analiza cuprinde perioada 17 – 23 ianuarie​ 2017)

Radu GEORGESCU

 

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.