Elevii și militarii au făcut curățenie pe Insula Cotu Mic. Au adunat 150 de saci cu deșeuri

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Peste 150 de saci de deșeuri au fost colectați în cele două zile ale acțiunii de ecologizare, la care au participat, pe lângă cei peste 150 de elevi de la Școala Gimnazială Coșteiu, Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu”, de la liceele „Coriolan Brediceanu”, „Iulia Hasdeu” și ”Valeriu Braniște”, și militarii Batalionului 183 Artilerie Mixtă „General Ion Dragalina”.

„Militarii au răspuns prezent la acțiunea de voluntariat menită a igieniza urbea de pe Timiș, în special insula ce leagă cele două maluri ale râului ce străbate orașul. Ampla acțiune de curățenie a mobilizat mulți participanți, de la elevi la persoane mai în vârstă, dornice să redea orașului strălucirea de altădată. Acțiunile de ecologizare a insulei sunt parte a proiectelor „Lugojenii își îngrijesc insula!” (Asociația Verde de Banat),

„Punem insula pe hartă” (Grup Civic de Inițiativă Locală) și „Oameni pe Insulă” (Asociația Alternativei Sportive), finanțate prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunități Lugoj. Proiectele vizează reamenajarea spațiului, astfel încât insula să devină un punct de atracție principal pentru lugojeni și nu numai”, ne-a declarat Emanuel  Gafița, preotul  militar al  Garnizoanei  Lugoj.

„Mulțumiri tuturor participanților, elevilor care au făcut o treabă grozavă vineri, dar și Batalionului 183 Artilerie Mixtă „General Ion Dragalina” Lugoj, care s-au alăturat acțiunii de sâmbătă. Salutăm și lugojenii care s-au alăturat acțiunii și au demonstrat că mai există spirit civic. În urma acțiunii organizate de ”Asociația Verde de Banat”, s-au strâns în aceste 2 zile peste 150 de saci de deșeuri.

Însă treaba abia a început, după ecologizare, e nevoie de pregătirea unor zone pentru amenajare. Astfel că vom mai organiza în perioada următoare acest gen de acțiuni. Proiectul „Oameni pe Insulă” este finanţat prin „Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi Lugoj”, un program coordonat la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR, finanțat de Lidl România și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Timişoara”, au anunțat reprezentanții celor trei ONG-uri care desfășoară proiecte pe insulă.

(D. G.)

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.