Elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 4 Lugoj au marcat Ziua Mondială a Apei

În fiecare an, pe 22 Martie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Apei. Cu acest prilej, elevii claselor V-VIII ai Şcolii Gimnaziale Nr. 4 Lugoj,  împreună cu cadrele didactice, au marcat luni, 20 martie 2017, acest eveniment, la care a fiost prezent și biologul Gabriel Iozon, de la Uzina de Apă Nr. 2 Lugoj, care are deja o colaborare buna cu instituția și care le-a explicat elevilor rolul, importanţa şi valoarea apei pe Pământ.

Profesoarele Alexandra Alexandru, Maria Antoni şi Natalița Boeţi i-au îndrumat şi sprijinit pe elevi pentru realizarea unor materiale care să ilustreze importanţa apei în viaţa de zi cu zi, iar elevii au fost foarte receptivi  şi au realizat prezentări  Power Point, bannere, afişe, machete, colaje cu desene realizate de ei, toate referitoare la tema amintită, materiale pe care le-au prezentat şi susţinut în faţa colegilor şi a invitaţilor.

Tot cu această ocazie, ca urmare a impresiilor și explicațiile primite cu prilejul vizitelor efectuate la Uzina de Apă, de-a lungul timpului, împreună cu elevii claselor mai mari – a VII-a şi a VIII-a – a fost realizat un dispozitiv ce poate fi folosit la purificarea apei, iar elevii claselor a VII-a au realizat câteva lucrări de analiză privind pH-ul în diferite probe de apă.

Organizatorii evenimentului consideră că activitatea şi-a atins scopul, cu toţii conştientizând încă odată faptul că apa este comoara de preţ a Terrei, esenţială pentru supravieţuirea omenirii.

Alexandra ALEXANDRU

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.