Elena Balaj, stăpâna câinilor fără stăpân

Dan TIMARU

Elena Balaj, un exemplu de responsabilitate civică

În România nu  a  existat  niciodată un serios interes pentru  rezolvarea situației  câinilor vagabonzi. Legea 258/2013 a fost adoptată în grabă, fără o dezbatere temeinică și responsabilă. Asupra celor care gestionează câinii fără stăpân planează adesea numeroase suspiciuni de corupție datorită lipsei de transparență. Există bănuiala că multe dintre contractele încheiate de autoritățile locale sunt doar o modalitate de a transfera banii publici către entități private din anturajul decidenților locali.

În  alte  state  ale UE  sunt  implementate  programe naționale cuprinzătoare, care prevăd educarea proprietarilor de animale, identificarea  și  înregistrarea  animalelor  de  companie,  precum  și  prevenirea abandonului.

La noi totul sună bine doar pe hârtie, dar în realitate lucrurile stau foarte prost. La recensământul animalelor nu se face și cel al câinilor. Nu există o evidență clară și de aici pleacă întreaga iresponsabilitate a stăpânului față de patrupedul său. Microciparea nu numai că ar rezolva problema dar ar și responsabiliza stăpânul animalului.

Câinele și pisica au existat întotdeauna pe lângă casa omului și este greu de înțeles de ce aceste animale au ajuns să vagabondeze astăzi în număr așa de mare pe străzile orașelor. Dar nu trebuie să generalizăm această stare de fapt, pentru că printre noi sunt mulți confrați care își dedică întreaga activitate îngrijirii animalelor abandonate. O astfel de persoană este și lugojeanca Elena Balaj care, de aproape douăzeci de ani, îngrijește cu dragoste și devotament câinii și pisicile fără stăpân. Să-i ascultăm povestea și să-i apreciem dăruirea:

„Am așezat Lugojul pe harta Europei, la protecția animalelor”

„În septembrie 2006 s-a deschis adăpostul de la Lugoj. M-am angajat acolo pentru că iubeam animalele. Îmi puneam mari speranțe în implicarea autorităților în rezolvarea acestei probleme, pentru că pe vremea aceea străzile erau pline de câini și pisici abandonate. Bucuria mea a fost de scurtă durată, pentru că după o lună a început eutanasierea. Televiziunea locală făcea reclamă adăpostului, îndemnând lumea să adopte animale, erau persoane care veneau la adăpost pentru a-și alege câinele preferat, iar a doua zi, când veneau să-l ia acasă, noi îi anunțam că patrupedul nu mai există.

În prima tranșă au fost omorâți cincizeci de câini și aruncați în puțul din Dealul Viilor. Îmi aduc aminte de un caz în care fiul domnului Florin Dumitru, și-a ales un cățel pe care l-a botezat Bucurosul. Au plecat  la Salprest să facă actele pentru adopție și a doua zi, când au venit după cățel, acesta nu mai exista. Băiatul a fost foarte dezamăgit. Nu am mai putut suporta și mi-am dat demisia.

Cu un an mai înainte am început să mă ocup de câinii fără stăpân pe cont propriu. Îi țineam pe la diverse cunoștințe până găseam o persoană din Germania dispusă să-i adopte. Mă ajutau două persoane vorbitoare de limba germană, Cristina și Mircea Ghegher, prin care comunicam cu diferite organizații care protejau animalele. Așa am dat de dl Dieter Ernst, care activa la Organizația Europeană Pentru Protecția Animalelor și Mediului din Germania. În anul 2007 a fost înființat ONG-ul pentru protecția animalelor Free Amely. Ideea a aparținut Christei Schechtl și lui Dieter Ernst. Din echipă mai face parte Carmen Borsanyi și fiul ei Zoltan. Ei se ocupă de problemele juridice cu care se confruntă asociația. În anul 2010 am primit din partea primăriei un pavilion la adăpostul orașului. În anul 2013 am solicitat primăriei un teren în zona extravilană. Acolo, pe o suprafață de 3600 de metri pătrați, am construit un adăpost cu bani din donații externe. Pentru acest teren plătim impozit și rămâne în administrația noastră atât timp cât nu ne schimbăm obiectul activității. Cu aceasta am așezat Lugojul pe harta Europei la protecția animalelor.

„Eu cu bani mai puțini decât Primăria îngrijesc mult mai mulți câini”

Vreau să subliniez încă o dată că toată construcția s-a realizat cu donații externe și că toate cheltuielile sunt achitate din donații externe. Când mă uit la cheltuielile pe care primăria le are cu adăpostul orașului mă mir. Eu cu bani mult mai puțini îngrijesc mult mai mulți câini. Deci activitatea noastră degrevează primăria de responsabilitatea îngrijirii a zeci de câini. Sponsori interni avem foarte puțini și nesemnificativi, dar orice puțin e mai mult decât nimic. Campaniile de sterilizare pe care le demarăm de câteva ori pe an sunt achitate tot din donații externe. Am subliniat toate acestea nu ca o laudă, ci ca să se înțeleagă că noi nu tocăm banii contribuabilului așa cum fac alții. Cu alte cuvinte, munca noastră este doar în beneficiul comunității. Avem în îngrijire 76 de câini și câteva pisici. Pe adăpost nu avem niciun angajat deoarece nu avem buget de salarii. Munca o execut eu, soțul și fiul meu, când aceștia sunt în timpul liber, ei având alte locuri de muncă. E multă treabă de făcut aici, uneori ne mai ajută câte un voluntar, dar greul îl ducem noi.

Eu din 2007 muncesc pe brânci fără ca măcar contribuția la pensie să o pot achita din sponsorizări, pentru că nu avem buget prevăzut pentru așa ceva. Nu m-am gândit niciodată să renunț. Voi continua cu speranța că o dată voi rămâne cu adăpostul gol, pentru că nu mai sunt câini și pisici pe stradă. Campaniile de sterilizare sunt sponsorizate de afară, dar medicii sunt români.

Aceștia primesc banii de la asociația care sponsorizează acțiunea, pe la noi nu trece niciun euro. Tot ce facem este foarte transparent, așa că cei care își imaginează că noi facem aici fel și fel de învârteli să înțeleagă cam cum stau lucrurile la noi. Doctorii veterinari care participă la campanii de sterilizare își plătesc singuri cazarea și hrana, mai aduc cu ei și voluntari, uneori studenți la veterinară care vor să învețe meserie.

În anul 2019 și 2020 am avut o serie de astfel de campanii de sterilizare care fac parte dintr-un proiect în care este implicată o organizație din România care are un parteneriat cu PETA, cea mai mare organizație de protecție a animalelor din Europa.

Următoarea campanie de sterilizare va fi în perioada 6-7 iulie

Următoarea campanie de sterilizare va fi în perioada 6-7 iulie. Pe această cale facem apel către populație să vină cu animalele la noi, să le sterilizeze pe gratis. Toți cei care deținem animale de companie trebuie să fim responsabili și să controlăm înmulțirea lor. Anul acesta am efectuat 460 de sterilizări, în perioada februarie-mai.

La adăpostul nostru se prezintă oameni care au adus animale de pe stradă. Dacă după sterilizare oamenii își iau angajamentul că patrupedul va rămâne în îngrijirea lor până la vindecare, pleacă acasă, iar cei care rămân pe stradă îi reținem la noi.

Nu sterilizăm doar noi și totuși numărul animalelor fără stăpân nu scade. Este un paradox. Uitați de ce, pentru că lumea nu vine cu animalele la sterilizat. Cu toate că noi ne-am propus ca la această campanie să sterilizăm 200 de suflete, până în prezent pe listă nu s-au înscris nici cincizeci. Aici este problema. Animalele se înmulțesc necontrolat, iar proprietarii aruncă puii pe strada. Să veniți să vedeți câți căței mici avem în îngrijire, cărora trebuie să la preparăm hrană separat și să îi hrănim cu biberonul. Vă dați seama ce volum de muncă implică treaba asta. Sunt câteva puncte în oraș unde se abandonează puii. E trist, dar adevărat.

Există un studiu care spune că dintr-o pereche de câini, mascul și femelă, pe o rată medie de fătare, în timp de șase ani se ajunge la 65.000 de câini. Poate că această cifră va conștientiza și pe lugojeanul nostru să aibă o atitudine responsabilă față de animalul său din curte.

Din această cauză pledez pentru importanța unui recensământ și al câinilor odată cu recensământul celorlalte animale. La apelul meu către Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară pentru introducerea unei rubrici în formular unde să fie înregistrați și câinii, mi s-a răspuns că recensământul animalelor  este sponsorizat de APIA  și că APIA plătește recensământul animalelor de consum și nu a celor de companie.

M-am oferit voluntar să particip la acest recensământ, dar a fost un fel de monolog în Babilon. Eu voi continua acest dialog cu instituțiile surde până mă voi face auzită.

Alăturați-vă, dragi lugojeni, glasului meu, până vom desfunda urechile surde ale celor care trebuie să audă apelul nostru!”