
Urmărește-ne pe Telegram și Google News
La scurt timp după disputarea meciurilor din Liga Națiunilor, mai precis pe 21 iunie, se joacă partidele din semifinalele turului preliminar al Ligii Campionilor, iar pe 24 iunie au loc finalele. Așadar, se dă startul în ediția 2022-2023 a cupelor europene, în care România va fi reprezentată de patru echipe.
În calitate de campioană, CFR Cluj va juca în preliminariile Champions League, iar FCSB, Universitatea Craiova și Sepsi Sf. Gheorghe ne vor reprezenta în preliminariile Conference League. Imediat după tragerile la sorți, casele de pariuri online vor afișa cotele pentru accederea în faza următoare a competițiilor, iar clienții noi ce folosesc coduri bonus pot beneficia de fonduri suplimentare pentru a miza pe calificare.
Apropo de tragerea la sorți, se știu deja posibilele adversare ale echipelor românești, iar misiunea celor patru formații nu va fi deloc ușoară. Spunem asta raportându-ne atât la numele potențialilor oponenți, cât și la regresul din ultimii ani al fotbalului românesc. Nu putem să uităm că, anul trecut, tot FCSB, Universitatea Craiova și Sepsi au fost eliminate (rușinos, primele două) încă din primul tur în care au participat în Conference League (turul 2 preliminar), de Șahtior Karagandy (Kazahstan), FK Laci (Albania), respectiv Spartak Trnava (Slovacia).
Lech Poznan poate fi prima adversară puternică a CFR-ului
CFR își va afla adversara din primul tur preliminar al Ligii Campionilor pe 14 iunie. În această fază, echipa antrenată de Dan Petrescu este cap de serie și poate întâlni una dintre următoarele adversare: Linfield (Irlanda de Nord), Zrinjski (Bosnia-Herțegovina), Șahtior Soligorsk (Belarus), Sutjeska Nikšić (Muntenegru), KÍ (Insulele Feroe), Lech Poznań (Polonia), Hibernians (Malta), Tobol (Kazahstan), Shkupi (Macedonia de Nord), Pyunik (Armenia), RFS (Letonia), Dinamo Batumi (Georgia), FK Tirana (Albania), Ballkani (Kosovo). La prima vedere, cea mai periculoasă este campioana Poloniei.
Echipele calificate deja în turul al doilea preliminar nu sunt de un calibru mult superior, însă misiunea din turul al treilea preliminar va fi infernală. Dacă se califică în acea fază, CFR-ul poate da peste FC Copenhaga (Danemarca), Steaua Roşie Belgrad (Serbia), Dinamo Zagreb (Croaţia), Malmo (Suedia), Olympiacos (Grecia) sau Viktoria Plzen (Cehia).
Anul trecut, CFR Cluj a fost aproape de a se califica în grupele Europa League, nereușind însă să treacă de ultimul adversar, Steaua Roșie Belgrad.
Nice, printre potențiale adversare ale FCSB-ului în Play-off
Datorită punctajului european încă bun, FCSB va fi cap de serie din turul al doilea preliminar al Conference League și până în Play-off-ul competiției (dacă va ajunge acolo). Universitatea Craiova este și ea cap de serie în turul al doilea preliminar. Cele mai puternice adversare în această fază pentru „roș-albaștri” și „alb-albaștri” sunt Pogon Szczecin (Polonia), Rakow (Polonia), Konyaspor (Turcia), Kisvarda (Ungaria), AIK Stockholm (Suedia) și Levski Sofia (Bulgaria).
În schimb, pentru că nu este cap de serie, Sepsi poate întâlni chiar de la început pe FC Basel (Elveția), Slavia Praga (Cehia), Young Boys (Elveția), PAOK (Grecia), Molde (Norvegia) sau ȚSKA Sofia (Bulgaria).
În turul al treilea preliminar, pentru că este cap de serie, FCSB se poate duela cu Aris Salonic (Grecia), Kairat Almaty (Kazahstan), Lugano (Elveția) sau Brondby (Danemarca).
Universitatea Craiova și Sepsi pot da peste adversare și mai puternice: FC Basel (Elveția), Slavia Praga (Cehia), Young Boys (Elveția), PAOK (Grecia), Istanbul Bașakșehir (Turcia), Molde (Norvegia), Antwerp (Belgia), Sparta Praga (Cehia), Anderlecht (Belgia).
În Play-off, elevii lui Toni Petrea s-ar putea duela cu Nice (Franța), Sparta Praga (Cehia), Anderlecht (Belgia) sau Twente (Olanda). La rândul lor, dacă se vor califica până în ultima fază de dinaintea grupelor, Universitatea Craiova și Sepsi pot întâlni adversare „grele”: Villarreal (Spania), West Ham (Anglia), Young Boys (Elveția).
Reprezentantele României în Conference League vor debuta în competiție pe 21 iulie.
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns