Două arbalete confecționate artizanal și un arc de tir au fost ridicate de polițiști la Coșteiu

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au ridicat două arbalete confecționate artizanal și un arc de tir, în urma a două percheziții efectuate pe raza comunei Coșteiu.

În cursul acestei dimineți, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Lugoj, poliţiştii Secției 7 Rurale Lugoj au efectuat două percheziții domiciliare pe raza comunei Coșteiu, la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

În fapt, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că bănuiții, doi bărbați, de 37 și 62 de ani, ar deține la domiciliu arme confecționate artizanal.

În urma percheziției, de la domiciliul unuia dintre bănuiți polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor două arbalete confecționate artizanal și un arc de tir.

La activități au participat și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Poliţiştii continuă cercetările, în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză. (A. P.)

Despre admin 6535 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.