Dorul de țară și mândruță al bănățeanului pripășit în America la începutul secolului XX

Constantin-T. STAN

Ioan Vidu (1863-1931) a cules folclor literar și muzical din numeroase așezări rurale bănățene, ajutat de prima sa soție, Silvia Codreanu (1867-1911), jurnalistă (colaboratoare a „Drapelului”), scriitoare și traducătoare, „o damă de cultură superioară, cu putere extraordinară de observațiune și judecată severă, care se distingea prin o energie a stilului și o gingășie a limbajului”. Ca omagiu adus Silviei Codreanu cu prilejul trecerii sale la Domnul, în panegiricul publicat în coloanele periodicului lugojean „Drapelul” era evocată cu pietate personalitatea defunctei, „o dușmană declarată a tuturor apucăturilor de înstrăinare națională, care au prins rădăcină în viața noastră socială și familială”.

Cu prilejul cercetărilor întreprinse la Lugoj în arhiva compozitorului, muzicologul Viorel Cosma a identificat trei caiete manuscris: două cuprinzând doine, cel de-al treilea având menționat ca titlu: Poezii populare adunate de Silvia, 1892. După cum se știe, numeroase dintre creațiile corale semnate de Vidu au avut ca suport literar poezii originale, culese în timpul peregrinărilor sale folcloristice, sau proprii creații, așa cum a procedat și George Enescu în liedurile sale.

Ioan Vidu a cules folclor literar și muzical din Valea Almăjului, din Anina, Cacova (Grădinari), Ciclova Montană, Doman, Jdioara, Mehadia, Tapia, Ticvaniu Mare.

Din păcate, în volumul editat de Viorel Cosma (Ion Vidu, Cântece, doine și strigături, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1958) nu ni se oferă decât exemple de folclor literar, fără a se specifica proveniența și numele informatorilor. Rămâne ca, pe viitor, să consultăm manuscrisele și să identificăm toate detaliile menționate de Vidu, inclusiv cele care fac referire la folclorul cules în așezările limitrofe Lugojului, Jdioara și Tapia.

Fenomenul emigrației masive în America la începutul secolului XX a lăsat urme adânci în conștiința paorilor și a maistorilor bănățeni, care, în sensibile însăilări versificate, au dat glas preaplinului sentiment de dor, copleșiți de necazul înstrăinării, după ce fuseseră atrași de mirajul gustului unui „colac cu miere”. Doar gândul la „mândruța” lăsată acasă mai putea alina aleanul. Iată câteva mostre de folclor literar cuprinse în prețiosul volum:

Decât în țară străină/ Cu colac de grâu în mână,/ Mai bine în satul tău/ Cu pâne de mălai rău/ Că-n sat străin dacă-i mere,/ De-ai mânca colac cu miere,/ Îl mânci cu bănat și jele;/ De-ai mânca pită cu vin,/ O mănânci tot cu suspin/ Și la inimă-ai venin.

*Nici dorul de surori,/ Nici de dulci frățiori,/ Nici dorul de măicuță/ Nu-i ca dorul de drăguță.