Pasionat de istoria militară a Lugojului, dl. Vasile Hațegan, pensionar militar, tanchist, a cules, timp de peste 60 de ani, o mulțime de documente cu privire la toate unitățile militare străine și românești, care au staționat în Garnizoana Lugoj în ultimii 330 de ani.
A realizat astfel un album de 68 de pagini, cu informații și imagini obținute de la veteranii de război din Primul și cel de-Al Doilea Război Mondial, de la anticariat, de la unitățile militare care s-au desființat în garnizoana Lugoj, de la arhivele Ministerului Apărării Naționale, arhivele militare de la Viena (pentru unitățile austriece și austro-ungare din Lugoj) și arhivele militare de la Moscova (cu privire la eroii sovietici înhumați în Lugoj).
Și fiindcă ne aflăm în luna cadourilor, dl. Vasile Hațegan a decis să-l doneze Bibliotecii Municipale Lugoj, cu prilejul împlinirii a 105 ani de la sosirea primului regiment românesc (Regimentul 42 Artilerie-Obuziere) în orașul Lugoj, la 1 noiembrie 1919. Este un gest nobil, care contribuie la cunoașterea în detaliu a istoriei militare a orașului nostru.
Albumul cuprinde:
– unitățile de luptă tactice: regimentele de cavalerie, infanterie, mecanizate și de tancuri
– unități de sprijin tactic: regimentele de artilerie antitanc și artilerie grea
– mici unități de luptă tactice: batalionul vânători de munte,
– mici unități de sprijin tactic: divizionul de rachete tactice,
– subunități de: jandarmi, securitate de intervenție, pompieri și poliție. (L. M.)
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns