Dolarul urcă spre 4,30 lei

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Deja unele bănci comerciale au afișat cotații la vânzare ale dolarului de 4,30 lei, nivel care ar putea fi atins efectiv în următoarele zile, dacă se va menţine ritmul de întărire a faţă de euro. O astfel de evoluţie va afecta inflaţia din România, prin majorarea costurilor pentru importurile de gaze şi petrol sau alte materii prime.

Dolarul a început perioada la 4,1844 lei şi a atins în 18 noiembrie un nou maxim istoric de 4,2523 lei. La finalul intervalului media a coborât la 4,2405 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au fluctuat între 4,234 şi 4,261 lei.

Volatilitatea cursului euro a fost redusă, cu un maxim de 4,5218 lei, medie care nu a mai fost atinsă de la sfârșitul lui iunie, și un minim de 4,5110 lei, înregistrat la sfârșitul perioadei, când tranzacțiile s-au realizat între 4,509 şi 4,516 lei.

În opinia analiștilor eventualele tentative de creștere a euro peste pragul de 4,54 lei vor fi contracarate cu ușurință de banca centrală, culoarul de fluctuație a cursului stabilizându-se la 4,49 – 4,53 lei.

În următoarele săptămâni evoluția leului va fi influențată de creşterea volatilităţii pe pieţele mondiale, care afectează mai ales monedele emergente, dar și de ieșirile de capital de pe piața titlurilor de stat locale sau de luarea unor poziții de protecție înainte de alegerile parlamentare de luna viitoare.

Media monedei elveţiene, care s-a tranzacţionat pe pieţele internaţionale între 1,069 şi 1,076 franci/euro, a fluctuat între 4,2018 şi 4,2182 lei, cursul stabilit la finalul perioadei fiind de 4,2043 lei.

La rândul lor, monedele din regiune s-au depreciat faţă de euro, cel mai afectat fiind zlotul polonez care a scăzut de la 4,388 până la 4,458. Forintul maghiar a avut o evoluţie mai stabilă, fluctuaţiile limitându-se la 308,6 – 311 unităţi/euro.

Euro a cunoscut una dintre cele mai negative perioade din istoria sa, acesta depreciindu-se până la 1,0569 dolari, cea mai scăzută cotaţie atinsă de la începutul lui decembrie trecut. La sfârșitul intervalului perechea se tranzacționa la 1,0579 – 1,0649 dolari, aprecierea euro datorându-se marcărilor de profit la care au recurs investitorii.

În opinia analiştilor euro va atinge în scurt timp bariera de 1,05 dolari. Moneda americană a fost întărită de ultima declaraţie făcută de preşedinta Fed, Janet Yellen, în faţa unei comisii a Congresului american. Aceasta a afirmat că s-a apropiat momentul în care va fi majorată dobânda de politică monetară.

Evoluția de anul viitor a monedei unice va fi marcată de alegerile parlamentare sau prezidențiale care se vor desfășura în numeroase dintre țările care fac parte din zona euro. De altfel, intenția cancelarului german Angela Merkel de a candida pentru un al patrulea mandat a adus o rază de speranță pentru investitori, care se tem de venirea la putere în Europa a mișcărilor populiste sau de extremă-dreapta, ceea ce ar putea conduce la atingerea parității euro față de dolar.

(Analiza cuprinde perioada 15 – 21 noiembrie 2016)

AL PRESS

 

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.