Doi tineri care au furat motorină dintr-un TIR, într-o parcare pe A1, au fost reținuți

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Polițiștii Oraşului Făget – Secția 10 Poliție Rurală au reținut vineri, 28 ianuarie, doi bărbați, de 21 și 31 de ani, bănuiți de comiterea unui furt calificat. Cei doi au sustras aproximativ 300 de litri de combustibil dintr-un TIR aflat într-o parcare de pe autostrada A1, pe sensul de mers Lugoj – Deva. Au fost surprinși de către conducătorul autotrenului, moment în care au părăsit locul faptei.

Tinerii au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând să fie prezentați magistraților cu propunere de luarea unei măsuri preventive. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor doi și recuperării prejudiciului în totalitate. (P. M.)

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.