Doi maeștri ai muzicii corale: Tudor Jarda și Remus Tașcău. Un pios gând de armindeni va fi mărturisit, în 7 mai, la Academia de Muzică din Cluj-Napoca

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Deși s-a născut la Cluj (1922) și a petrecut copilăria în mediul urban (cu anumite episoade în care s-a refugiat în veșnicia satului), Tudor Jarda s-a dedicat plenar evocării atmosferei ritualice rurale, impregnat de sonoritățile instrumentelor pe care a avut prilejul să le cunoască, „dând muzicii culte româneşti opere în care sufletul ancestral al folclorului românesc ardelenesc s-a întrupat în mod profund şi autentic” (Adrian Pop). Tatăl său, Ștefan, originar din Bistrița, în ținutul Năsăudului, de formație jurist, se stabilise la Cluj la sugestia magistrului Nicolae Drăganu, reputatul lingvist (specializat în onomastică), rectorul Universității, pentru a sprijini, în calitate de secretar general, organizarea noii instituții după Marea Unire. În copilărie, la Bistrița, a avut parte de experiențe complexe, care i-au modelat și rafinat reprezentările auditive, facilitându-i accesul spre tainele marii muzici, impregnate de modalismul melosului de sorginte populară. Astfel, a luat lecții de vioară (grație profesorului Ionel Șerban, instrumentist în orchestra Operei clujene, atinsese un nivel remarcabil, potrivit propriilor sale aprecieri), a dobândit rudimente în cântatul la mandolină, dar s-a îndreptat și spre instrumentele de suflat: pentru a-și procura o trompetă, de la un anticariat din centrul Clujului, a renunțat la bicicletă.

În 1940, după Dictatul de la Viena, s-a refugiat cu familia la Timișoara, urmând principalele instituții academice de artă transilvănene, Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică și Opera Română. Având abilități în domeniul disciplinelor exacte, s-a înscris, mai întâi, la Politehnică, apoi, începând cu anul II, impulsionat de sensibilele ecouri adolescentine, a frecventat în paralel și clasa de trompetă a Conservatorului (prof. Dumitru Cărbunescu), etalându-și, mai apoi, talentul într-o formație studențească de muzică ușoară, alături de fratele său care era pianist.

După raptul teritorial impus în capitala Valsului, printre numeroşii profesori, interpreţi și învățăcei ai principalelor instituţii de învăţământ şi cultură clujene, Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică şi Opera Română, nevoiţi să ia calea bejeniei la Timişoara, s-au aflat Liviu Tempea, Zeno Vancea, Sigismund Toduţă, George Pavel, Dorin Pop și Tudor Jarda.

În 22 februarie 1944, dr. Sigismund Toduţă a poposit la Lugoj, dându-şi concursul, ca acompaniator pianistic, la recitalul tenorului Octavian Rabal şi al sopranei Ileana Pavel, fiica lui George Pavel, prim-dirijorul Operei Române din Cluj–Timişoara (ambii cu ascendenţă lugojeană), susţinut pe scena Teatrului „Traian Grozăvescu” (Ileana Pavel s-a autoacompaniat la pian şi acordeon, schimbându-şi costumaţia înaintea fiecărei piese).

Dincolo de dramatica experienţă a refugiului, care a presupus un anevoios proces de acomodare (organizatorică şi repertorială) a colectivelor artistice ale celor două instituţii clujene, impactul asupra publicului meloman bănăţean a fost unul extrem de benefic. După o episodică activitate a aşa-numitului Teatru al Banatului (27 octombrie – 3 decembrie 1934), constituit din membrii companiei conduse de Marioara Cinsky-Nicolau, iubitorii scenei lirice din Timişoara (unde acordurile din Flautul fermecat răsunaseră la doar 5 ani de la premiera vieneză!) și Lugoj, un burg apropiat fizic și spiritual, orașul muzicii (fragmente din capodopera mozartiană au răsunat pe scena vechiului Teatru lugojean în 1811),  au avut şansa să fie concitadini, timp de mai multe stagiuni, cu membrii celor două prestigioase instituţii transilvănene, care au înnobilat viaţa muzicală bănățeană.

După război, în 1945, Tudor Jarda s-a întors la Cluj, unde se va iniția în compoziție cu cu Mihail Andreescu-Skeletty. După episoadele anterioare, când, într-o oarecare măsură, se inițiase în tehnica unor instrumente de suflat, cu claviatură sau coarde, îmbogățindu-și experiența auditivă (ceea ce se va dovedi de bun augur în arta sa componistică), Tudor Jarda a mai adăugat, de nevoie, unul – percuția, devenind „timpanist” în orchestra Operei. Cu un ton șăgalnic, Jarda își justifica imprevizibila aventură în relatările sale autobiografice: „Voiam să mă însor, nu aveam bani și am văzut că s-a afișat un post liber la percuție. Mă gândeam că pot învăța eu, că nu este greu, și m-am dus la Sabin Drăgoi să mă angajeze. […] Odată, într-un spectacol, am rămas singur la timpan, la xilofon și gong. Era imposibil de executat și am luat-o pe nevastă-mea să bată gongul la semnul maestrului”.

Format la școala dirijorală a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, sub înrâurirea lui Tudor Jarda, Dorin Pop, Dan Voiculescu și Romeo Ghircoiașu, Remus Tașcău, dirijorul Corului de Cameră „Ion Vidu” din Lugoj, a promovat cu obstinație creația lui Tudor Jarda. În marea trecere, pe versurile lui Lucian Blaga, și La casa di peste drum, incluse în repertoriul permanent (alături de Pann și Sfinte Dumnezeule), au fost interpretate de nenumărate ori pe scenele de concert lugojene, dar și la Timișoara, sub egida festivalului „Timișoara muzicală”, Sighișoara (Festivalul „Castrum Sex”) și cu prilejul turneelor concertistice efectuate peste hotare: Germania (Mainz), Franța (Paris), Elveția (biserica ortodoxă românească din Geneva). În Țara Cantoanelor, studioul Audio Production din Bienne a editat un CD, care cuprinde miniaturi corale, laice și religioase, un spațiu semnificativ fiind dedicat creațiilor românești contemporane: Tudor Jarda, Alexandru Pașcanu, Marțian Negrea.

Constantin-T. STAN

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.