Doi hoți, unul de 16 ani, altul drogat și fără permis, au fost prinși pe autostradă

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Doi tineri, de 16 și 27 de ani, care au furat un aparat de fotografiat dintr-un magazin din Lugoj, au fost prinși de polițiști la un control de rutină, pe linie rutieră, pe autostrada A1.

Autoturismul cu care se deplasau cei doi hoți, condus de tânărul de 27 de ani, a fost oprit pentru control de oamenii legii, care au constatat că tânărul de la volan nu deține permis de conducere și se afla și sub influența drogurilor.

„În urma verificărilor efectuate în baza de date, a reieșit că bărbatul de 27 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul Drugtest a rezultat faptul că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive, fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș.

În urma cercetărilor, polițiștii au descoperit că cei doi sunt și autorii unui furt.

„De asemenea, în urma cercetărilor preliminarii, a reieșit că în data de 5 martie a.c., tinerii au pătruns într-o societate comercială de pe strada Mocioni din Lugoj, de unde au sustras un aparat de fotografiat, cauzând un prejudiciu de 1.500 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate”, au mai precizat polițiștii.

Ambii tineri au fost plasați în arest preventiv pentru 24 de ore, după care magistrații au hotărât pentru tânărul de 16 ani, reținut pentru furt calificat, măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile, iar pentru tânărul de 27 de ani, reținut sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere și sub influența substanțelor psihoactive, măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Totodată, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi.

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Despre admin 6589 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.