Divizia A 1: Voleiul – în mișcare (continuare)

În ediția trecută specificam câteva dintre mutările pe care prim-divizionarele din voleiul feminin intern le-au efectuat în intersezon, perioada pe care o traversăm fiind una extrem de activă la nivel organizatoric. Negocierile pentru obținerea semnăturilor pe contracte sunt în plin curs, iar luna tocmai începută e ultima în care piața internă mai oferă șanse, deși  sportivele românce de valoare sunt, în mare majoritate, acontate deja.

Actualizăm certitudinile pe care cluburile le-au confirmat la această oră:

C.S. VOLEI ALBA BLAJ: Ana Antonijević (Serbia, coordonatoare), Nađa Ninković (Serbia, centru), ambele componente ale lotului național, se alătură stranierelor rămase în lotul campioanei, Ana Grbac (Croaţia, coordonatoare), Dubravka Đurić (Serbia, centru), Marina Vujovic (Serbia, libero), alături de tricolorele Adina Salaoru (extremă, universal) și Ana-Maria Berdilă (extremă), sub comanda sârbului Darko Zakoc. Iar achizițiile sunt abia la start.

C.S.M. TÂRGOVIȘTE: Ivana Đerisilo (Serbia, universal), Matea Ikić (Croația, extremă) și antrenorii Dragan Nešić (Serbia, antrenor principal) și Atanas Lazarov (Bulgaria, antrenor secund), Ramona Breban (universal, Craiova) și Ecaterina Ghiță (extremă, Pitești) se alătură  Dianei Calotă (coordonatoare), Andreei Dediu (coordonatoare), Alexandrei Sobo (centru), Roxanei Ivanof (centru), Biancăi Mitrănescu (centru), Alexandrei Trică (extremă sau libero), Suzanei Ćebić (Serbia, libero) și puternicei Milagros Collar (Spania, universal sau extremă), deocamdată.

C.S.M. BUCUREȘTI: Antrenor nou, italianul Nicola Negro, transferate deocamdată Júlia Milovits (Ungaria, coordonatoare), Ivana Luković (Serbia, universal), Nicole Koolhaas (Olanda, centru), Luna Veronica Carocci (Italia, libero),  Sofija Medić (Serbia, centru sau universal), Alexandra Kapelovies (coordonatoare, Dinamo) și Andreea Ispas (libero, CSU Medicina Tîrgu Mureş), în condițiile în care din lotul cu care s-a câștigat Challenge Cup au dispărut nouă sportive! Obiectivul clubului Capitalei rămâne însă cel de anul trecut: cupa și campionatul…

ȘTIINȚA BACĂU: trei nume serioase noi la dispoziția tehnicianului Florin Grapă: Ivana Zburova (Slovacia, coordonatoare, ex-CSU Medicina CSȘ Tîrgu Mureș), Georgiana Faleş (centru, ex-CSM București) și Krista DeGeest (SUA, centru, ex-CSM Lugoj), în condițiile în care nu se aude de plecări importante din lotul moldovean, unul cu pretenții de podium.

CSU MEDICINA TG. MUREȘ: o revenire la matcă – Valentina Rusu – (centru, Blaj), croata Karla Klarić (extremă), sârboaicele Marija Pucarević ( coordonatoare) și Tamara Ignjić (extremă), cu Predrag Zucović (Serbia) – antrenor principal (fost secund la Volei Alba-Blaj), plus Iancu, Petra, Teianu, Dobriceanu și Molnar, din nou un lot cu pretenții europene, încă nefinalizat.

DINAMO BUCUREȘTI: noutatea e o tripletă experimentată, formată din Leticia Boscacci (Argentina, universal), Alexis Mathews (SUA, centru) și Luciana de Oliveira Bezerra (Brazilia, coordonatoare), rămân veteranele Mincă, Marcovici și Ștefan și, important, omul de pe bancă, Branko Gajic. Plus o pleiadă talentată de junioare pe care Dinamo contează în viitor.

În grupul 7 -12, primele mutări oficiale declarate le-au realizat UNIC PIATRA NEAMȚ (sosiri ale Elenei Lăpușneanu, de la Dinamo, Gabrielei Dancu, de la Craiova și Irinei Andreica, ex-CSM Lugoj) și S.C.M. PITEȘTI (au semnat brazilianca Samara Franchin și Denisa Viloiu – împrumut de la Blaj), unde a preluat cârma (de la Bogdan Paul, tehnicianul care a promovat echipa în prima ligă) antrenorul Ciprian Dârnescu, fost secund la CSU Tg. Mureș.

Mutări spectaculoase internaționale anunță PENICILINA IAȘI (antrenor Dan Gavril), se aude de un buget serios la S.C.M. „U” CRAIOVA (unde, cu siguranță, se va clădi o echipă competitivă în umbra campioanei masculine, formația fiind pregătită de Alexandru Cosma). E liniște la C.S.U. GALAȚI, nou-promovată (antrenată de Ileana Berdilă) despre care se afirmă – pe surse, că-i la modă – că ar putea ceda locul în prima ligă, în ultimul moment posibil, echipei Agroland Timișoara, autoarea unor transferuri notabile.

Despre lotul Clubului Sportiv Municipal Lugoj, pregătit de trio-ul Luka – Segrt – Canea, veți avea informații complete în numărul viitor al Actualității. De urmărit!

Dan H. BRUDIU

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.