Despre draci și dragi, daci și dani

Constantin-T. STAN

În ultimele săptămâni, unul dintre candidații la alegerile prezidențiale, ale cărui afirmații păreau să răstoarne toate adevărurile istorice sedimentate în neuronii românilor, bătute în cuie în istoriografia oficială, a stârnit valuri, generând aprige controverse, dezbateri și atitudini ostile.

Unii electori, fixați în șabloane și nedispuși să răsfoiască pagini uitate, colbuite din istoria neamului, „refuzați de idee” și opaci la consultarea unor surse alternative, l-au categorisit drept prost, șarlatan, idiot, individ cu creierul spălat, reacționar și, cu o dulce naivitate, fascist, neolegionar și, deopotrivă, comunist.

Un amalgam de epitete, unele aflate într-o evidentă contradicție, născute în mintea unor troglodiți dominați de sentimentul urii. Respingând dogmatismul, am răsfoit și noi câteva pagini din istoria mai recentă, pentru a verifica dacă există un sâmbure de adevăr în afirmațiile, aparent elucubrante, ale personajului devenit, brusc, pericol public național și chiar persona non grata pe plai mioritic.

Iată câteva extrase referitoare la două spețe care au inflamat o parte din media neaoșă, ce consonează cu afirmațiile la care facem referire.

Vlad Dragul

Vlad Țepeș era fiu de domn din stirpea Basarabilor, ramura Drăguleștilor, astfel că i s-a zis Vlad Dragul. Sașii, neputând pronunța consoana sonoră „g” și dorind să lovească în imaginea Domnului, i-au zis, în semn de batjocură, „Dracul”, supranume care a intrat în conștiința Occidentului și s-a perpetuat de-a lungul veacurilor (informații preluate dintr-o postare YouTube a lui Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române).

Danemarca (Dania) s-a numit în Evul Mediu Dacia

Mircea Eliade: „La începutul Evului Mediu, termenii de Gothia și Getia se aplicau Danemarcei și peninsulei Iutlanda, iar pe hărțile medievale Danemarca era Dacia sau Gothia, căci în Evul Mediu daci era sinonim cu dani”.

Nu votez de ceva vreme, prin urmare nu am parti-pris-uri, așteptând o lege care să mă oblige să stau la coada electorală. Găletușele, pelerinele, umbrelele, făina, orezul și zahărul, obiecte ce s-au constituit în pomană electorală, în urmă cu ceva timp, pentru novicii nației, au fost înlocuite în prezent cu rafinații și penetranții troli, boți sau chiar atacuri cibernetice, în măsură să te hipnotizeze și să-ți dirijeze opțiunile, astfel că am evitat să mă las purtat de acest nefast val.

Nu mă inflamez, nu fac pe atotștiutorul, nu practic gargara politică, nelăsându-mă cuprins și dominat de patimi lumești, într-o lume în care avem parte de o adevărată inflație de falși patrioți, care, chipurile, ar veghea la bunăstarea morală și materială a nației, busolându-ne spre Occidentul civilizat.

Sunt atâtea alte lucruri importante de realizat în efemera noastră viață. Am spus-o și o repetăm. Patriot este acela ce respectă legile statului și-și face datoria la locul de muncă (fiind și performant dacă e posibil), este conciliant și viețuiește în armonie cu semenii săi indiferent de etnie, orientare, confesională, politică sau culturală.

Din păcate, sunt indivizi care, deținând temporar pâinea și cuțitul, vor să impună „turmei” ideologia pe care o agreează ei, unică și imuabilă, pentru a le asigura confortul.

Așa cum fostul edil-șef al Lugojului, neiubind florile, ne impunea dominația ierbii. Indiferent de credință și opțiuni politice, fie că cred în draci sau dragi, în daci sau dani, tuturor lugojenilor, un An Nou Fericit!


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.