De la mătură la trocariciul galben! Și înapoi la mătură!

După cum se poate constata, organizația PSD Lugoj are pe cineva care scrie postări cu stil și face analize „la bulină” despre situația în care se află la ora actuală orașul.

Sub titlul «„Greaua moştenire”! Să nu uităm de unde am plecat, dar mai ales unde am ajuns», găsim o postare interesantă despre curățenia orașului, de la mătură la trocariciul galben și înapoi la mătură.

Iată textul, la care am adăugat și noi câteva precizări:

♦ „Greaua moştenire”, constând în câteva sute de mături, nu părea atât de grea în anii, puţini ce-i drept, în care alesul demis Claudiu Buciu a ocupat funcţia de primar al Municipiului Lugoj. O ştiu foarte bine angajaţii care se ocupă de curăţenia străzilor şi trotuarelor şi de întreţinerea parcurilor care, până şi astăzi, folosesc aceste mături în activitatea lor. (Ba mai folosesc și bocancii proprii, ca să desprindă mizeria lăsată de trocariciul galben pe lângă bordura trotuarelor – n.n.)

♦ Şi nu e singurul „instrument” din „greaua moștenire” înfierată cu limba umflată de ură a alesului demis. Pe lângă mături, angajaţii de la societatea primăriei folosesc şi astăzi bucăţi de folie de nylon pentru adunatul şi transportul frunzelor, semn că lucrurile nu au evoluat atât de mult precum ni le prezintă Buciu.

♦ Realitatea ne arată însă că de la mătură la normalitate, drumul e plin de minciuni, incompetenţă şi ipocrizie. Şi, uneori, de utilaje scumpe (care mătură orașul când plouă și ridică praful când e senin, vezi imaginea alăturată – n.n.) și care demonstrează că administraţia condusă din umbră de Buciu e praf şi pulbere.

♦ Toate aceste „performanţe” au fost posibile după ce alesul demis Claudiu Buciu a găsit în conturile primăriei o „grea moştenire” de 16 milioane de euro pe care a cheltuit-o deja și nu a făcut nimic pentru Lugoj, iar acum a îndatorat lugojenii cu alte 15 milioane de euro luate pe credit. E bine că totuşi măcar măturile le mai are!

Nicolae SILADE


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.