
Organizezi în curând o ieșire cu prietenii și vrei să iasă totul perfect? Fie că este vorba de un eveniment special precum ziua ta de naștere sau de o simplă revedere, trebuie să știi că există câțiva pași universali care cresc foarte mult șansa să ai o ieșire reușită.
Iată 4 pași care îți pot face orice eveniment social mult mai interesant
1. Un sistem audio bun transformă orice ieșire într-o petrecere
Muzica animează și setează starea pentru orice petrecere. Nu e musai să dansați, dar sigur un sistem audio bun va face atmosfera de 3 ori mai plăcută. Fără să vreți, vă veți trezi cu toții fredonând o melodie faină care vă amintește de vară sau de alte momente memorabile din trecutul vostru.
2. Fă evenimentul și mai bun cu o porție de mâncare gustoasă
Știi acel sentiment când ți-e foame și îl vezi pe chelner că se apropie cu ce ți-ai comandat sau când auzi soneria că ți-a ajuns livrarea. Nimic nu se compară cu asta. În același timp, probabil ai simțit și dezamăgirea când mâncarea mult așteptată nu are deloc gustul sperat. Din acest motiv, este esențial să-ți alegi cu atenție locul din care îți procuri mâncarea.
Când organizezi un eveniment, este recomandat să faci puțin research înainte de stabilirea unui meniu. De la dieta (vegetariană, vegană, gluten-free), la preferințe și chiar interdicții care țin de credință, află ce tip de mâncare consumă invitații și comunică informația serviciului de livrare ales. Pentru a scăpa de această grijă, dar și pentru a salva acel timp de decizie, nu ezita să apelezi la furnizorii de servicii de catering de la Eventmarket.ro. Gama de produse este potrivită pentru orice tip de petrecere, ocazie și dietă!
3. Locația potrivită crește nivelul de confort
Locația este un aspect pe care nu trebuie nicidecum să-l neglijezi. Bineînțeles, cu oamenii potriviți, te poți simți bine cam oriunde. Însă, tot e bine să ții cont de anumite criterii când te gândești cum să organizezi o ieșire de succes. Ar fi bine ca locul să fie spațios încât să aveți loc să vă desfășurați. Deși nu e obligatoriu, poate fi mai bine să aveți un loc doar pentru voi, încât să vă simțiți mai mult în largul vostru. Ține cont că nu e capăt de lume dacă nu se poate. Gândește-te doar la cât de distractive erau serile în camerele de cămin, unde spațiul era adeseori limitat.
4. Jocurile de societate vor condimenta atmosfera
Jocurile nu sunt numai pentru copii, ci pot fi o sursă mare de distracție și pentru adulți. Fie că este vorba despre o seară de playstation sau una de board games, competiția dintre voi va face totul mai interesant. Atenție, nu trebuie să se supere nimeni. Fie că apelați la nemuritorul Monopoly, mergeți într-o zonă mai delicată de tipul Cards Against Humanity sau vă complicați puțin cu un joc de Catan, seara voastră va deveni mult mai interesantă. Aceste jocuri interactive sunt recomandate mai ales când nu vă cunoașteți extrem de bine. E un mod bun de a afla lucruri despre ceilalți și de a consolida relații.
Așadar, nu mai amâna ieșirile. Asta e șansa ta să te joci puțin de-a organizatorul de evenimente. Nu uita, oamenii potriviți alături de muzică și mâncare bună sunt esențiali pentru o seară memorabilă.
Sursă foto: Shutterstock.com
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns