Cum arată structura anului școlar 2017-2018

Share Button
Potrivit ordinului de ministru nr. 3.382/24.02.2017, cursurile anului școlar 2017 – 2018 încep luni, 11 septembrie și însumează 167 de zile lucrătoare (35 de săptămâni).
Structura anului școlar cuprinde semestrul I (11 septembrie 2017 – 2 februarie 2018) și semestrul al II-lea (12 februarie 2018 – 15 iunie 2018).
Vacanțele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:
– vacanța de iarnă (23 decembrie 2017 – 14 ianuarie 2018);
– vacanță intersemestrială (3 – 11 februarie 2018);
– vacanța de primăvară (31 martie – 10 aprilie 2018) și
– vacanța de vară (16 iunie – 9 septembrie 2018).
Suplimentar, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar beneficiază de vacanță în săptămâna 28 octombrie – 5 noiembrie 2017. Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 8 iunie 2018.
Programul național „Școala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 – 31 mai 2018, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia școlilor.
Desfășurarea programului „Școala altfel” nu coincide cu perioada alocată susținerii tezelor semestriale, care vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei școlare cu cel puțin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.
AL PRESS

389

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2004 - 2020 | Actualitatea Online | Powered by AL LUGOJPRESS