Cuantumul indemnizațiilor lunare pentru invalizi, veterani și văduve de război crește cu 75%

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

La propunerea Ministerului Apărării Naționale, ca un act necesar de recunoaștere și compensare a sacrificiului făcut în timpul războiului și, ulterior, în societate, de invalizii, veteranii și văduvele de război, Guvernul României a adoptat în ședința de astăzi, 29 noiembrie, o ordonanță de urgență pentru modificarea Legii nr. 49/1991 privind acordarea de îndemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război și pentru stabilirea unor măsuri privind drepturile prevăzute la art. 11 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război.

Prin actul normativ menționat, cuantumul îndemnizațiilor lunare cuvenite invalizilor de război, veteranilor de război, precum și văduvelor de război a fost majorat cu 75 la sută față de valoarea actuală.

Astfel, invalizii de război încadrați în categoriile mari mutilați și gradul I de invaliditate vor beneficia lunar de 259 de lei, cei încadrați în gradul II de invaliditate de 231 de lei, iar pentru gradul III de invaliditate cuantumul a fost crescut la 196 de lei. Tot la 196 de lei au fost stabilite și noile cuantumuri ale îndemnizațiilor lunare de veteran de război  și ale văduvelor de război care nu s-au recăsătorit.

În aceeași ședință a Cabinetului a fost adoptată, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, și o hotărâre prin care cuantumul ajutorului anual pentru acoperirea unei părți din costul chiriei, energiei electrice și energiei termice pentru nevoi casnice, cuvenit veteranilor de război și văduvelor de război, precum și accidentaților de război în afara serviciului ordonat a fost stabilit la 335 lei.

ziua-veteranilor-de-razboi

AL PRESS

Despre admin 6629 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.