Cu Victor Maier, pe urmele vechilor familii lugojene

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Dan TIMARU

Important centru al mișcării culturale nu numai din Banat, dar și din Transilvania, Lugojul este cunoscut pentru rolul important pe care l-a jucat în dezvoltarea învățământului, în mișcarea de eliberare socială și națională și consolidarea unității naționale a românilor. Să nu uităm că aici a avut loc în 1848 a doua Adunare Națională a Românilor din Banat.

În anul 1880, Lugojul devenea reședința celei mai mari regiuni din istoria sa administrativă, de la 1369 de când este amintit pentru prima dată ca centru administrativ de district. În 9 decembrie 1880, se înființează Comitatul Caraș-Severin cu reședința la Lugoj, care, conform datelor statistice oficiale, ocupa locul doi ca suprafață în fostul regat maghiar, aflat în cadrul imperiului austro-ungar, și se întindea de la Mureș până la Dunăre.

Întorcându-ne în timp, trebuie să ne amintim că Lugojul, după alungarea turcilor, prin pacea de la Passarowitz, era o așezare mică, numărând cam șase sute de suflete. Trecând sub ocupația austro-ungară, începe colonizarea localității. Sunt aduși români din Ardeal, sași, nemți, unguri, cehi, evrei și alte popoare din tot imperiul. Descendenți ai vechilor familii care au colonizat orașul se regăsesc și astăzi printre noi. Unul dintre aceștia este și Victor Maier, interlocutorul meu, care ne va purta pe firul amintirilor sale:

„Strămoșii mei au veni de undeva din Ardeal, prin anul 1760. Se numeau Maieru, dar cu timpul administrația vremii i-au rebotezat Maier. Din câte am înțeles din povestirile străbunicilor, străbunicii lor erau oameni înstăriți, posesori de suprafețe agricole, vite, vie și multe alte bunuri.

Populația pe vremea aceea era de circa șase sute de locuitori. Lugojul, la începuturile existenței sale, era populat în partea germană, deoarece pe celălalt mal erau doar mlaștini. Populația a fost în totalitate română, ulterior prin colonizare a devenit un amestec de limbă și cultură din tot imperiul. Asanarea malului drept al Timișului a creat așa-zisul Lugoj Românesc.

Atestarea documentară a familiei Maier apare în arhiva bisericii ortodoxe, care s-a ridicat și prin contribuția lor. De aici am dovada că strămoșii mei, Maier, Ardeleanu, Andrei, Astălaș, Lustig, au existat pe aceste locuri încă din anii pe care i-am amintit. Căsătoriile mixte au dus la formarea unui adevărat păienjeniș multietnic și este greu de stabilit astăzi cam cât sânge pur românesc mai curge în venele noastre.

Sunt mândru de înaintașii mei și cred că tocmai multiculturalitatea Lugojului a dus la dezvoltarea locului. Să nu uităm că Lugojul a fost denumit capitala culturală a Banatului. Străbunicile mele au urmat școli de menaj la Budapesta sau Viena. În familiile lor, se vorbeau cel puțin trei limbi, germana, maghiara și româna, uneori chiar mai multe.

Vorbim de vremuri apuse, când cinstea, hărnicia, buna-cuviință, respectul față de semeni și de proprietate și multe alte virtuți erau sădite în conștiința tinerelor generații din fragedă pruncie. Din familia Maier am avut personalități care au ocupat funcții importante în administrația orașului. Mă voi opri doar asupra tatălui meu, Victor Maier.

Victor Maier senior s-a născut la Lugoj, în anul 1909, într-o familie de „paori” înstăriţi de pe strada Timişoarei. Mama era de origine germană, trăgându-se dintr-o familie muncheneză. De mic, Victor a trăit în aer liber, îndrăgind munca la câmp, la vie, la fâneţe sau la pădure.

Energia sa debordantă îi permitea să se consacre şi fotbalului –  marea sa pasiune. Încă de atunci, fotbalul şi luptele erau sporturile favorite ale lugojenilor. De la miuţele jucate pe terenul de la Cotu Mic şi până la trecerea sa, la 15 ani, ca junior la Clubul „Vulturii”, nu a fost decât un pas.

Clubul fusese înfiinţat în anul 1921 şi, deşi reprezenta un oraş relativ mic, avea ambiţii mari, fiind susţinut de politicienii influenţi ai vremii, care făceau parte şi din consiliul de administraţie. Cu toate astea, Victor Maier sr. părăseşte Lugojul în 1924 în urma examenului reuşit la Şcoala Superioară de Comerţ din Timişoara.

Ca fotbalist, calităţile tehnice şi fizice, inteligenţa în joc şi orientarea în teren l-au făcut remarcat de marile cluburi timişorene. Optează pentru „Banatul”, grupare formată dintr-o uniune de cluburi, care i-a oferit cele mai bune condiţii: plata şcolarizării, cazarea, masa şi cheltuielile de deplasare. La „Banatul” Timişoara, Victor Maier sr. va evolua până ce va termina şcoala comercială, adică patru ani, până în 1929.

Interesant este că la şcoală i-a avut colegi pe trei fotbalişti care vor juca în naţionala României (Sepi II – Graţian, Lazăr Sfera şi Victor Carte), iar pe teren, la „Banatul”, pe alţi doi faimoşi internaţionali români: Ştefan Dobay şi Nicolae Covaci. La terminarea şcolii, Victor Maier sr. îşi făcuse deja un nume ca fotbalist.

Deşi era dorit de mari echipe ale vremii (Ripensia Timişoara, care se formase în acel an 1929, Ferencvaros Budapesta, Gloria Arad sau U Cluj), el alege să revină la Lugoj.

Aici, se integrează într-o echipă puternică, în formula de bază Ludwig – Slivak, Ignuţa – Maier I, Hambalco, Kincs- Maier II, Popescu, Iorga II, Musteţiu şi Franţiu.

A evoluat în turnee în Europa, în ţări precum Ungaria, Cehoslovacia, Germania, Franţa, Italia şi chiar pe celebrul „Pratter” din Viena, în perioada când „Vulturii” era antrenată de un austriac.

Desigur că sunt multe de spus despre tatăl meu, legenda fotbalului lugojean, căruia în semn de recunoștință stadionul orașului ar trebui să-i poarte numele.

Demn de amintit este faptul că tatăl meu s-a ocupat nu numai de creșterea porumbeilor, ci și cu obținerea de rase superioare. Porecla de  Roller cu care s-a ales din partea amicilor vine tocmai de la rasa de porumbei pe care tatăl meu a obținut-o după mulți ani de încercări.

Eu am încercat să continui tradiția familiei, adică să devin un bun cetățean al orașului meu Lugoj, pe care îl iubesc din adâncul ființei mele. Am urmat Facultatea de medicină veterinară, dedicându-mi toată viața îngrijirii și tratării animalelor.

Eu am trăit într-o altă eră, străină înaintașilor mei, străină uneori și mie pentru că eu, în familia mea, am fost educat după alte reguli. M-am adaptat sistemului și l-am traversat cu fruntea sus. Am ocupat funcții de conducere, cu mari responsabilități, și nu am făcut compromisuri.

Îmi aduc aminte că sub presiunea partidului nu am vrut să dau aprobarea unui însemnat transport de carne spre Occident, pentru că nu era în regulă. M-am pomenit chemat la primarul Basica. Cum am intrat în biroul ei, a început să urle la mine. L-a sunat pe prim- secretarul Matei să-i raporteze că are un element înrăit, dușmănos și sabotor, care subminează interesele statului. Eu eram ăla! Mirosea a alcool și nici nu a vrut să asculte explicațiile mele. Mi-a aruncat dosarele pe jos și, stând proptită în fața mea, continua să mă amenințe.

I-am spus că ștampila și pixul sunt în buzunarul meu, așa că nimeni nu mă poate forța să comit ilegalități. A ordonat securiștilor care o însoțeau să mă aresteze. A venit și șeful miliției, Pap, cu care, culmea, eram și rudă, și m-au dus la miliție.

Am reușit prin bunăvoința lui să îmi anunț superiorii despre situația în care mă aflam și așa a fost anunțat ministrul Pacoste de beleaua în care intrasem. Acesta a dat ordin să fiu eliberat și așa s-a încheiat povestea cu Basica cea nervoasă.

Acum sunt pensionar. După revoluție am făcut politică liberală, chiar din fruntea partidului din orașul meu. Acum sunt doar liberal nepracticant. Votez cu ei și cam atât. Fiul meu, Adrian Maier, a plecat de 23 de ani din țară. S-a stabilit în Statele Unite ale Americii.

Este profesor de fizică și matematică și duce cu el, în gena dominantă, toată încărcătura neamului nostru. Ne reprezintă cu cinste și de câte ori mă cuprinde dorul de fiul meu, îi privesc fotografia de pe perete și zic: fiule să nu-ți uiți niciodată rădăcinile!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.