Cu Claudiu Buciu președinte, liberalii vor să învingă PSD-ul

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Marți, 8 noiembrie 2016, Claudiu Buciu, noul lider interimar al PNL Lugoj, a susținut o nouă conferință de presă, în care a declarat că liberalii sprijină inițiativa independenților de a propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare domnului Paul Gräfendorf, de la Clubul Rotary Mühlhause din Germania, care timp de 18 ani a sprijinit prin acțiuni umanitare Lugojul.

În ceea ce privește formațiunea politică pe care o conduce, Buciu a spus că apelul său adresat  tinerilor de a intra în rândul partidelor începe să producă efecte, în doar cîteva zile nu mai puțin 80 de persoane, în proporție de 80% tineri, s-au înscris în PNL.

“De când am devenit președinte interimar, fără să avem o activitate de strângere de adeziuni, au venit la partid peste 80 de oameni, care și-au semnat adeziuni din proprie inițiativă. Este îmbucurător că apelul pe care l-am făcut are rezultate. Sperăm ca trendul să fie la fel și în continuare. Tinerii au înțeles că fără partide reformate nu vom putea face nimic în România. Până acum PNL este singurul partid care dă semne clare de reformare, la restul partidelor vedeți și dumneavostră ce se întâmplă”, a spus Claudiu Buciu.

Conform propriilor declarații, în prezent organizația PNL Lugoj numără 560 de membri.

“În baza de date, PNL Lugoj are 560 de membri. În această perioadă verificăm câți dintre aceștia mai sunt activi. Până acum nu a plecat nimeni din partid. Doar domnul Raul Ambruș a demisionat din funcția de președinte al organizației de tineret, deși eu am insistat să rămână. Ieri seară (luni – n.r.) am avut o întâlnire aici, la sediu, și au fost prezenți mai mult de 60 de oameni. Nu există niciun fel de disensiuni între dânșii, am avut un dialog foarte bun, nu există nicio diferențiere între cei care au fost în PNL sau cei care au fost în PDL. Acum avem un obiectiv clar, următoarea campanie electorală, unde dorim să avem rezultate foarte bune. Le-am spus că mă bazez foarte mult pe dânșii, pentru că vrem să învingem PSD la Lugoj și în zona de est a județului Timiș”, a mai spus Buciu.

liberalii

AL PRESS

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.