Consilierii locali lugojeni au aprobat luni, 17 mai 2021, modificarea regulamentului Clubului Sportiv Municipal, pentru a înființa trei secții sportive noi. Este vorba despre secțiile de baschet, karate și tenis de masă. „Partea de bugetare pentru aceste secții va fi făcută după prima rectificare de buget local, probabil prin luna iulie a acestui an”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Bogdan Blidariu, viceprimarul Lugojului.
Zilele următoare, reprezentanții CSM vor face toate demersurile în vederea afilierii celor trei secții noi, la federațiile de specialitate, pentru ca acestea să poată să participe la campionatele și competițiile interne, acolo unde este cazul. În momentul de față, CSM Lugoj are 12 secții. Pe lângă cele trei nou înființate, celelalte sunt: volei, lupte, handbal, gimnastică, șah, box, fotbal, atletism și judo.
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns