CSM Lugoj are prima șansă la locul 5 și la o nouă prezență în Cupa Challenge

Voleibalistele de la CSM Lugoj au câștigat primul joc cu CSM Constanța din disputa pentru locurile 5-6 în Divizia A1.

Formația lugojeană s-a impus, fără emoții, pe teren propriu, cu 3-0 (25-16, 25-14, 25-23) și are prima șansă la clasarea pe poziția a cincea în Divizia A1 și la o nouă prezență în Cupa Challenge.

Punctele formației CSM Lugoj au fost realizate de Yensy Kindelan (14 puncte), Yelennis Diaz Cairo (13 puncte), Andra Artin (11 puncte), Georgiana Popa (9 puncte), Jocelyn Urias (7 puncte) și Maria Miljevic (4 puncte).

Cel de-al doilea joc dintre CSM Lugoj și CSM Constanța va avea loc sâmbătă, 12 aprilie, pe malul mării. Dacă CSM Lugoj va câștiga, va încheia sezonul 2024-2025 pe locul 5. Dacă va pierde, se va disputa încă un meci între cele două formații, decisiv, la Lugoj.

Alina Dana OLAR


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.