
Balta Mondialului, situată între drumul spre Reșița și drumul spre Honorici, găzduia de mai mulți ani un adăpost de câini improvizat ad-hoc. Câteva persoane cu dragoste de animale le hrăneau zilnic, ba mai mult ofereau spre adopție celor interesați bietele animale ajunse pe drumuri.
Zilele trecute, o mână criminală a dat foc saltelelor sub care se adăposteau 18 pui, împreună cu cele două cățele care le-au dat viață. Acolo și-au găsit tragicul sfârșit nevinovatele animale. Iată ce ne-au declarat doi martori ai nefericitului eveniment:
„De mai mulți ani, venim zilnic și hrănim câinii ăștia. Ne este milă de ei. Zilele trecute, mai exact sâmbătă, 1 iulie, când am venit să îi hrănesc, am găsit locul fumegând. Cineva a dat foc micului adăpost. Cei 18 căței au pierit în vâlvătaia focului, iar cățelele cred că au fugit speriate. Am suferit mult și mă întreb cum poate fi un om atât de crud”.
„Am anunțat Poliția și Protecția Animalelor. Am înțeles că s-a demarat o anchetă. S-a întocmit și un dosar cu probe luate la fața locului. Criminalul trebuie pedepsit. Dar asta nu îi va mai readuce la viață pe nevinovații cățeluși”,
spun Rodica B. și Mihaela P.
Lasă un răspuns