Crimele Securității Execuții săvârșite în anii 1949-1950 în zona orașului Lugoj [18]

Execuții săvârșite în anii 1949-1950 în zona orașului Lugoj

Publicăm în continuare lucrarea dlui Gheorghe Petrov, apărută în Revista Memoria nr. 119 (2/2022).

Gheorghe Petrov

Persoane vinovate de crimă, care au hotărât, sprijinit și executat asasinatele

1. Teohari Georgescu: născut la 31 ianuarie 1908 în București, fiul lui Constantin și Aneta. Decedat la 30 ianua­rie 1976 în Bucu­rești. Ca studii, a parcurs patru clase primare, iar de me­serie a fost muncitor tipograf. A intrat în Partidul Comunist în 1929, deținând funcții importante în conducerea acestuia.

În apri­lie 1941 a fost arestat și condamnat pentru activitate ilegală la 10 ani de închisoare, fiind deținut la penitenciarele Văcărești și Caransebeș. După eliberare, la 4 noiembrie 1944 este numit subsecretar de stat pentru probleme administrative în Ministerul Afacerilor Interne, fiind primul comunist care prelua o funcție importantă în ministerul care se ocupase până nu demult de urmărirea comuniștilor.

În perioada 6 martie 1945 – 27 mai 1952 a deținut funcția de ministru de Interne, iar între 17 martie 1950 – 27 mai 1952 a fost și vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. Membru al CC al PCR/PMR (21 octombrie 1945 – 27 mai 1952). La Plenara CC al PCR din 26-27 mai 1952 a fost eliberat din toate funcțiile de par­tid și de stat pentru motivul aderării la grupul fracționist antistatal și antipartinic Ana Pauker – Vasile Luca.

În perioada 18 februa­rie 1953 – 20 ianuarie 1956 a fost arestat și anchetat, fără a fi însă judecat și condam­nat. După eliberare a fost angajat ca și corector și apoi a devenit director la întreprinderea Poligrafică 13 Decembrie 1918. A fost reabilitat la Plenara CC al PCR din aprilie 1968. În perioada cât a condus MAI s-a dovedit a fi un bun și docil execu­tant al ordinelor Partidului, coordonând tot ce a însemnat represiune în acest interval de timp.

2. Gheorghe Pintilie (Nume real: Timo­fei Bodnarenko, cu­noscut cu diminutivul-poreclă de Pantiușa) – născut la 9 noiembrie 1902 în orașul Tiras­pol din Trans-nistria (Republica Moldova), de origine ucraineană. Decedat la 11 august 1985 în București. De profesie a fost lăcătuș.

După unele surse, în perioada 1925-1926 a fost încadrat în servi­ciile secrete sovietice, iar în 1928 a fost tri­mis în România sub numele fals de Gheorghe Pintilie. Avea ca misiune principală să asigure protecția contra-informativă a Partidului Comunist din România, activitate ce și-a asumat-o și după arestarea și încarcerarea sa în perioada 1937-1944. În închisoare a devenit un apro­piat al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

După eliberare a păstrat legături strânse cu reprezentanții serviciilor secrete sovietice instalați la București. În perioada 1945-1948 a coordonat activitatea de infiltrare a comuniștilor în structurile Ministerului Aface­rilor Interne și ale serviciilor secrete, în cali­tate de șef al Secției Organizatorice (Admi­nistrative) a PCR.

În 1948 este ales deputat în Marea Adunare Națională. În 15 august 1948 a primit gradul de general-locotenent, iar după reorganizarea Siguranței Statului în Direcția Generală a Securității Poporului la 30 august 1948, a fost numit director al DGSP (șeful Securității) și adjunct al minis­trului Afacerilor Interne (din 14 septembrie 1948), funcții deținute până în anul 1963 când a fost pensionat.

A condus în mod direct Securitatea în perioada august 1948 – septembrie 1952, dată la care este organi­zat Ministerul Securității Statului, condus de Alexandru Drăghici. În această perioadă au avut loc cele mai crunte acțiuni represive, când s-au înregistrat cele mai numeroase cazuri de abuzuri și crime.

După 1952 a rămas unul din personajele cheie ale apara­tului represiv, acționând, într-un fel sau altul, în tot ce a presupus lichidarea oricărei opoziții anticomuniste. Membru al CC al PMR (11 iunie 1948-28 decembrie 1955).

3. Marin Jianu – născut la 2 august 1913 în com. Aninoasa, jud. Gorj, fiul lui Gheorghe și Ioana. Decedat în 1994 la București. Ca studii, a parcurs ciclul primar și a făcut o școală de ucenici. Profesia de bază a fost de ajustor.

A intrat în serviciul Ministerului Afacerilor Interne imediat după 6 martie 1945 ca agent informator, fiind avansat apoi detectiv și comisar-ajutor. La începutul anului 1948, având sprijinul lui Teohari Georgescu, a devenit secretar general al MAI, iar în 2 aprilie 1948 a fost numit ministru adjunct, funcție pe care a deținut-o până la 26 iunie 1952.

În această demnitate a răspuns de activitatea din închi­sori și lagăre de muncă, patronând practic toate fărădelegile petrecute în spațiile de detenție din perioada 1948-1952. După îndepărtarea din funcție, în februarie 1953 este arestat și anchetat până în mai 1954, după care este eliberat.

După o perioadă de reabilitare, în care a fost director la o Gos­podărie Agricolă de Stat, în 1958 a revenit în MAI unde a deținut doar conducerea unor unități economice.

4. Alexandru Nicolschi (Nume real: Boris Grunberg) – născut la 2 iunie 1915 în Chișinău, fiul lui Alexandru și Rozalia, de origine evreiască. Decedat la 16 aprilie 1992 în București. În privința educației a făcut patru clase primare și trei clase de liceu, însă din lipsuri financiare, în 1928 a abandonat școala fă­ră să mai urmeze anul patru.

În de­cembrie 1930 a intrat ca ucenic la un ate­lier de gravură și ștampile, iar în pe­rioada 1932-1937 a lucrat într-un atelier profilat pe lucrări de gravură și bijuterie. În timpul satisfacerii sta­giului militar (aprilie 1937 – noiembrie 1938) s-a calificat în meseria de operator de tele­foane și mecanic de transmisiuni.

Încă din 1932 a început să activeze în mișcarea sindicală controlată de comuniști, fiind coop­tat și în Uniunea Tineretului Comunist din România. După ocuparea Basarabiei de către URSS a colaborat cu autoritățile sovie­tice. În mai 1941 a fost trimis în România cu misiuni de spionaj, dar a fost prins de grănicerii români.

În iulie 1941 a fost con­damnat pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice la muncă silnică pe viață, fiind internat la penitenciarul din Aiud, de unde este eliberat la 28 august 1944. Venit la București, este angajat ca ajutor de respon­sabil politic al Formațiunilor de Luptă Patriotice (organizație paramilitară a Partidului Comunist), iar la 17 octombrie 1944 este încadrat în Direcția Generală a Poliției.

În 15 mai 1945 a fost numit pe funcția de șef al Corpului de Detectivi, iar la 1 septembrie 1946 a fost avansat ca inspec­tor general la Direcția Generală a Poliției. Ca urmare a reorganizării Direcției Generale a Poliției, la 17 aprilie 1947 a devenit inspec­tor general al Poliției de Siguranță.

La 1 sep­tembrie 1948, a doua zi după înfi-ințarea Direcției Generale a Securității Poporului (DGSP), Alexandru Nicolschi a fost avansat general-maior de securitate, fiind numit sub-director general al DGSP (locțiitor al șefului Securității), funcție pe care a deținut-o până în 1953.

Din acel an a funcționat ca secretar general al MAI până la 31 ianuarie 1961 când a fost trecut în rezervă. În 11 februarie 1959 a fost înaintat la gradul de general-locotenent de securitate.

Îndepărtarea sa din structurile ministerului a avut loc pe fun­dalul tentativelor lui Gheorghe Gheorghiu- Dej de a se emancipa de sub controlul sovietic, când s-a produs o epurare a cadre­lor pro-moscovite.

A fost implicat în tot ceea ce a însemnat represiunea comunistă din acea vreme: arestări, torturi, deportări, muncă forțată, asasinate.

(va urma)