Execuții săvârșite în anii 1949-1950 în zona orașului Lugoj
Publicăm începând cu acest număr lucrarea dlui Gheorghe Petrov, apărută în Revista Memoria nr. 119 (2/2022), cu titlul „Crimele Securității. Execuții săvârșite în anii 1949-1950 în zona orașului Lugoj”.
Gheorghe Petrov
După instaurarea regimului comunist, conducerea politică a statului a inițiat un adevărat plan de contracarare și nimicire a oricărei forme de opoziție. Metodele folosite pentru eliminarea celor care se împotriveau noului regim au fost condamnarea pentru infracțiuni politice la pedeapsa cu moartea, încarcerarea în penitenciare și colonii de muncă, ori executarea arbitrară a adversarilor în lipsa unor sentințe judecătorești.
Încă de la înființarea sa, Securitatea a reprezentat principala unealtă aflată la îndemâna regimului comunist, prin intermediul căruia acesta s-a putut menține la putere până la sfârșitul său oficial, în decembrie 1989.
Ca instrument represiv, Securitatea, cu acordul conducerii Partidului, a folosit în primele două decenii ale regimului mijloace brutale pentru eliminarea opozanților și inocularea fricii în rândul populației, iar apărarea regimului s-a realizat prin încălcarea flagrantă a legislației comuniste în cazul acelor fapte ce erau considerate drept potrivnice acestuia.
Asasinate fără judecată au avut loc pe tot cuprinsul țării, mai ales în perioada instaurării și consolidării regimului comunist. Numeroasele „dispariții” de persoane din acea perioadă sunt explicate prin aceste execuții, săvârșite în afara legilor și cu acoperirea autorităților statului. Unele din aceste dispariții le vom prezenta și noi în cele ce urmează.
Prezenta lucrare are ca punct de plecare o parte din informațiile cuprinse într-o sesizare penală pe care am alcătuit-o, după o temeinică documentare, în numele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), care a fost înaintată în februarie 2018 către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara.
Prin conținutul său, denunțul penal făcea referire la asasinarea mai multor persoane arestate și condamnate la detenție pentru fapte îndreptate împotriva regimului comunist, care au fost suprimate în mod arbitrar în perioada anilor 1949-1950 de organele represive ale statului în zona orașului Lugoj din județul Timiș.
Demersul juridic incrimina o serie de persoane cu statut de militari și civili, care atunci se aflau încadrate în serviciul Securității, Miliției și Justiției fostului regim comunist. Conform datelor cuprinse în documentele vremii și a dovezilor obținute din mărturii, aceste persoane se fac vinovate pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității, prevăzute de articolul 439 aliniatul 1) litera a) din Codul Penal, în sarcina acestora fiind reținut faptul că au ordonat, sprijinit și executat prin împușcare mai multe persoane ce s-au opus regimului și care, inițial, au fost condamnate de instanțele militare de judecată la pedepse privative de libertate, sau au fost pur și simplu ucise după ce au fost arestate și au trecut prin anchetele și torturile Securității.
În urma investigațiilor noastre am identificat o serie de probe ce constau în documente de arhivă, mărturii și anumite elemente ori situații depistate pe teren, care indică faptul că în perioada anilor 1949-1950, în zona orașului Lugoj au fost ucise prin împușcare un număr de cel puțin 25 de persoane cu identitate cunoscută. În cazul a două dintre asasinatele documentate și prezentate în continuare, din care au rezultat 23 de victime, execuțiile au fost înfăptuite de o echipă mixtă alcătuită din cadre de securitate și miliție, dispunerea omorurilor fiind hotărâtă și coordonată de înalți responsabili din conducerea Ministerului Afacerilor Interne.
La începutul lunii august 1949, un număr de șapte persoane ce făcuseră parte din organizațiile de rezistență anticomunistă din zona Banatului au fost ucise, prin împușcare, într-o pădure situată undeva în împrejurimile orașului Lugoj. Banatul a fost una dintre regiunile în care s-au înregistrat mai multe grupuri de rezistență armată anticomunistă, acestea manifestându-se mai intens împotriva regimului începând din anul 1948.
În vremurile acelea nesigure nu prea mai contau deosebirile ideologice și doctrinare între membrii rezistenței și nu se mai făcea deosebire între țărăniști, liberali, legionari sau militari. Toți erau, până la urmă, români, cu o singură mare datorie, aceea de a se opune și apăra ființa neamului de dușmanii de la răsărit, bolșevicii.
În prima parte a anului 1949 au avut loc numeroase confruntări armate între partizani și trupele de securitate, soldate cu distrugerea și anihilarea acestor grupări, mulți membri ai acestora fiind arestați sau uciși în luptă.
Liderii rezistenței, împreună cu câțiva partizani ce proveneau din mai multe grupări, în total 12 oameni, au fost constituiți într-un lot de acuzați pentru care autoritățile au organizat un proces demonstrativ, care s-a desfășurat în iunie 1949 la Timișoara.
Lotul a fost numit generic „Spiru Blănaru”, după numele unuia dintre inculpați. Alegerea acestuia ca șef de lot era artificială, întrucât nu exista o unitate deplină între diversele grupuri de opozanți anticomuniști. Nominalizând însă ca și cap de listă o persoană cu idei legionare, pentru că aceștia s-au dovedit a fi peste tot cei mai înverșunați opozanți ai regimului, Securitatea a urmărit astfel să agraveze situația prin punerea unei etichete false de fascist oricărui membru al rezistenței.
(va urma)
Lasă un răspuns