Crăciun de poveste, concert extraordinar de muzică gospel, la Teatrul Municipal

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Asociația Multiculturală „Visions of Dreams” organizează în data de 21 decembrie 2017, începând cu ora 19, la Teatrul Municipal Traian Grozavescu Lugoj, un concert extraordinar de muzică gospel, cu artistul american Dean Bowman, Roxana Olsanschi, Corul ”Visions Of Dreams”si  Canaan Land Band.

Dean Bowman – solo Black spirituals – unul dintre cei mai apreciați soliști americani de soul-jazz, este recunoscut că fiind printre cele mai bune voci din industria muzicală. Fondator și membru al grupului Screaming Hedless Torsos timp de 10 ani, a fost etichetat de către Madonna că având „vocea lui Dumnezeu” iar prestigiosul ziar “London Guardian” l-a numit “un poet al tonalităților, cu o tehnică desăvârșită, un adevărat star”.

Dean Bowman poate cânta orice, despre el spunându-se că este un cântăreț de jazz cu suflet de roker care își are „punctul zero” în muzica tradițională Black Spiritual și gospel. A colaborat cu nume mari ale industriei muzicale de gen de la Don Byron, Steve Coleman, Charlie Hunter la John Paxton și Ray Charles. Calitățile sale vocale au fost apreciate și în “Quebecite”- un spectacol de operă și jazz – pus în scenă de genialul pianist D.D.Jackson și renumitul poet canadian George Elliott Clarke – autorul libretelor.

A înregistrat în peste 32 albume, a devenit celebru în întreaga lume cu albumul acappella „Death Don’t Have No Mercy” iar în 2014 a fost nominalizat la Juno Aword pentru Albumul de jazz tradițional al anului.

Roxana Olsanschi – solistă si  actriță,  si-a început cariera în 1993 la Teatrul de Artă din Deva. Din 2015 este și actriță a Teatrului de Vest Reșița. Absolventă a Facultății de Artă Teatrală din Târgu Mureș, a evoluat  în nenumărate spectacole de teatru și concerte.

„Nu vreau să vorbesc despre mine, o să las muzica să o facă în locul meu. Pentru că muzica mi-a condus viața mereu”.

Corul „Visions Of Dreams’’ este un cor de muzică gospel format din tineri muzicieni ai Liceului de Arte „Sabin Păuța” din Reșița, sub directa coordonare a dirijorilor Emanuela Moldovan și Adelina Bilan și îndrumați de artistul american Dean Bowman.

Canaan Land Band cu  Ovidiu Moldovan, Andrei Ghilea, David Brindea, Cristian Rosoaga și Silviu Sîrbu desăvârșesc muzical spectacolul “Crăciun de poveste gospel”.

Regia:          Dan Mirea
Concept:     Valentin Neacsu
Productia:  Asociatia Multiculturală “Visions of Dreams”

AL PRESS

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.