Coriolan Brediceanu și țiganii din Măguri

Constantin-T. STAN

Coriolan Brediceanu (1850-1909), prin intransigența, fermitatea și consistența demersurilor sale social-politice, devenise un avocat-simbol în lupta de emancipare socială și politică a românilor bănățeni și ardeleni.

Animat de cele mai înalte idealuri, în spiritul toleranței interetnice și interconfesionale (o superbă viziune avant la lettre a ceea ce înseamnă actuala construcție europeană!), tribunul lugojean n-a precupețit nicio diligență pentru apărarea pro bono a unor cetățeni de etnie romă din satul învecinat Măguri, episoade devenite proverbiale în istoria locală.

Iată un moment evocator surprins de Ioachim Miloia:

„De neuitat rămâne, printre nesfârșitele lui glume, și felul cum a știut să devină un personagiu luminat de aureola superstiției în fața celor mai săraci și a celor mai disprețuiți «clienți» ai săi, care erau țiganii din împrejurimi. Prezentându-i o cauză unul dintre bronzații locuitori din Măguri, Coriolan Brediceanu îi spune: «Bine, te voi apăra, dar, ca să reușesc, trebuie să te uiți, tot timpul cât va dura dezbaterea, la cartea ce o voi avea subțioară». Și Coriolan Brediceanu se prezintă la proces, cum avea obiceiul, cu câte o carte în mână, având de data aceasta o colecție de poezii. Țiganul nu-și lua ochii de pe carte, iar advocatul Coriolan Brediceanu câștigă procesul. Urmă, apoi, droaia de procese ale țigănimii din Măguri, și, întotdeauna când pleca la dezbateri, clienții din Măguri nu uitau să întrebe îngrijorați: «Domnule, nu hați uitat cartea sfântă?»”.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și prima decadă a veacului următor, stindardul luptei pentru emanciparea socială, culturală şi politică a românilor bănăţeni a fost purtat de Coriolan Brediceanu, coborâtor, pe linie paternă, din comuna gorjeană Brădiceni, însă cu antecesori proveniți din plaiul mioritic transilvan.

Lider de facto al Mesei Poganilor (for sui generis al intelectualilor și reprezentanților micii burghezii lugojene, unde se dezbăteau subiecte de actualitate, de natură culturală, socială şi politică), Coriolan Brediceanu a fost o personalitate complexă, cu multiple deschideri culturale: actor, declamator, preşedinte şi corist al Reuniunii Române de Cântări şi Muzică, regizor de teatru, scriitor (schiţe, nuvele, discursuri, comedii şi foiletoane), traducător, publicist, dar şi un proeminent avocat, cu pledoarii marcate de o neobișnuită elocință oratorică, logică și persuasiune juridică, rostite în Dieta din Budapesta într-o impecabilă și expresivă limbă maghiară, prin care-și cucerea adesea adversarii politici (vezi Procesul Memorandului, procesele intentate lui Vasile Lucaciu și Valeriu Braniște şi procesul Cărţii de aur a lui Teodor V. Păcăţian).

La inițiativa lui Coriolan Brediceanu a fost edificat Hotelul „Concordia” (1885-1888), unde erau organizate, ritmic, serate literare (numite în epocă „carnavaluri” sau „serate de cântări şi dans”), sub egida vechii Reuniuni Române de Cântări și Muzică, ce ofereau publicului concerte corale și instrumentale, lecturi și reprezentații teatrale.

În incinta „Concordiei” își avea sediul Societatea de Lectură (Casina Română), iar pentru dezbaterile pe teme sociale și politice o sală era rezervată Mesei Poganilor.

O plastică descriere a acestui inedit for civic îi aparține lui Iosif Vulcan, oaspete, în 1903, cu prilejul participării la manifestările dedicate jubileului de 50 de ani al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj:

„În stânga, o masă lungă, la care şedeau fruntaşii vieţii publice româneşti din Lugoj şi prietenii lor veniţi la serbare. Masa aceasta, mi s-a spus, se numeşte «masa poganilor», adică a celor mai tari. Aici se întruneşte inteliginţa română din Lugoj, la bere, în toate zilele de la şase şi până la opt seara. Fiecare are locul său ba şi pocalul propriu. Poftit cu amabilitate, am luat şi eu loc la «masa poganilor», unde petrecurăm «pogan» până târziu”.