Polițiștii din Buziaș, împreună cu jandarmii timișeni, au desfășurat, duminică, în intervalul orar 15-21, o acțiune cu efective mărite în zona de competență, având ca obiective reducerea riscului rutier și paza obiectivelor la sălile de jocuri de noroc. Au fost legitimate 52 de persoane, au fost controlate 35 de autovehicule și a fost reținut 1 certificat de înmatriculare.
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.990 de lei. Dintre acestea, 10 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G.195/2002R, pentru nerespectarea normelor rutiere și 4 sancțiuni conform Legii 61/1991, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. De asemenea, au fost verificate 3 săli de jocuri de noroc, nefiind constatate nereguli. Polițiștii au anunțat că vor continua activitățile de verificare în vederea prevenirii evenimentelor negative.
Lasă un răspuns