Conservatorul de Muzică din Lugoj

Constantin-T. STAN

În această toamnă, Primăria Lugoj va organiza un concurs pentru ocuparea funcției de director al Școlii de Artă „Remus Tașcău”. Timp de aproape un secol, scaunul directoral al providențialei instituții lugojene a fost ocupat de personalități marcante, de anvergură națională.

Cu acest prilej, reiterăm mai vechea noastră observație: actualei instituții ar trebui să i se atribuie vechea denumire de Conservator, Școala Populară de Artă (sintagmă din care s-a eliminat, în ultimii ani, termenul de „Populară”) fiind o titulatură de inspirație stalinistă impusă în anii ’50.

În acest context, trebuie să amintim că existența actualei Școli de Artă se datorează diligențelor lui Dimitrie Stan. Oameni nepricepuți au îndrăznit să demonteze, în urmă cu câțiva ani, placa memorială care-i cinstea amintirea. Între timp, placa a reapărut, dar numele muzicianului lugojean a fost șters de pe frontispiciul școlii.

Cu speranța că vechiul Conservator va fi dăruit cu un demn continuator al marilor înaintași, propunem spre lectură și învățătură potențialilor candidați, sub forma unui serial, un istoric al instituției.

La 1 septembrie 1929, în sala de repetiţii a Reuniunii Române de Cântări şi Muzică, s-a întrunit primul Congres al Dirijorilor Bănăţeni, convocat de comitetul de conducere al Asociaţiei Corurilor și Fanfarelor Române din Banat. La Congres, prezidat de Iosif Velceanu, au conferenţiat Ioan Vidu (preşedinte de onoare), Filaret Barbu (secretar general) şi Ion Cucu-Bănăţeanu (membru al Asociaţiei din Bozovici). După dezbaterile privind necesitatea revigorării activităţii corale (într-un moment marcat de o criză repertorială), a impulsionării apariţiei „Revistei Corurilor şi Fanfarelor Române din Banat” (cu intervenţii ale lui Ion Şepeţian, Ioan Bacău, Nistor Miclea ş.a.) şi a pregătirii unei emulări corale cu prilejul apropiatei vizite la Timişoara a MS Regina Maria, Iosif Velceanu a invocat necesitatea înfiinţării unei Şcoli de Muzică pentru instructorii de coruri şi fanfare. A fost acceptată propunerea lui Ioan Vidu, susținută de Filaret Barbu, ca sediul Asociaţiei să rămână pe mai departe la Lugoj, unde să se înfiinţeze şi preconizata Şcoală de Muzică. Participanţii la lucrările Congresului şi-au exprimat speranţa pentru fondarea unui Conservator la Lugoj, care să funcţioneze sub auspiciile Primăriei, iar Şcoala de Dirijori să funcţioneze sub egida noii instituţii („Răsunetul”, VIII, 37, 1929, 2: Congresul dirijorilor bănăţeni).

Problematica practicării muzicii într-un cadru instituţionalizat fusese abordată şi de membrii nou-înfiinţatei Societatăţi Filarmonice, în toamna anului 1927, care, la iniţiativa primarului Ioan Harambaşa, iniţiaseră un proiect vizând organizarea unei Şcoli de Muzică de Stat, începând cu 1 ianuarie 1928. La consfătuirea care viza statuarea instituţiei muzicale au participat pianista Maria Branişte, maiorul D. Petrescu Tocineanu, lt.-col. Florea Dragoescu, Iosif Klein, locotenent la Muzica Militară, dr. Karol Vértes, Thomas Fernbacher, Franz Volbert ş.a., care au luat decizia constituirii catedrelor de vioară, pian, instrumente de suflat, canto, armonie şi teoria muzicii. Pentru definitivarea aspectelor organizatorice a fost delegat un comitet alcătuit din Ioan Vidu, Ioan Bacău, Filaret Barbu, capelmaistrul Iosif Klein, maiorii Tocineanu, Sorescu şi Papadopol, precum şi notarul Al. Vasilie. Cu acest prilej, a fost lansat un apel pentru depunerea unor oferte din partea unor potenţiali profesori la catedrele de vioară şi pian, stabilindu-se şi cuantumul taxelor şcolare de înscriere pentru vioară, pian şi instrumente de suflat („Banater Bote”, XXIX, 93, 1927, 2: Eröffnung einer städtischen Musikschule – Unterrichtsbeginn 1. Jänner 1928 –).

Punerea în practică a proiectului a fost amânată, iniţiativa fiind reluată mai târziu, comitetul de conducere al Societăţii apelând la serviciile unor muzicieni lugojeni cu o indubitabilă reputaţie profesională: Adalbert Janovitz (pian) şi fiica sa, Alice Hartmann-Janovitz (vioară), absolventă la Schola Cantorum din Paris. Cei doi profesori nominalizaţi au fost autorizaţi să iniţieze, începând cu 1 octombrie 1929, cursuri provizorii particulare de pian şi vioară, lecţiile urmând să se adreseze tuturor cursanţilor, indiferent de nivelul de pregătire, până la gradele superioare. Totodată, se prevedea iniţierea primilor cursanţi în domeniul muzicii de cameră, precum şi familiarizarea cu literatura muzicală a celor mai importante creaţii simfonice. Cu excepţia orelor particulare, se preconiza organizarea unor cursuri pe grupe de 5 elevi, două ore săptămânal, fiind stabilită şi o taxă, înscrierile urmând să se facă până în data de 15 septembrie, la sediul Societăţii Filarmonice din localul Teatrului Comunal („Răsunetul”, VIII, 37, 1929, 3: Cursuri academice de muzică în Lugoj; „Banater Bote”, XXXI, 71,1929, 3: Musik-Unterrichts-Kurse).

După absolvirea studiilor pariziene, Alice Janovitz (Hartmann) s-a prezentat în faţa publicului lugojean, la 1 septembrie 1927, în sala Teatrului Orăşenesc, cu un amplu şi pretenţios recital violonistic, cu concursul tatălui său, Adalbert Janovitz, care a asigurat acompaniamentul pianistic: Sonata în La major de Händel, Ciacona de Bach, Simfonia spaniolă (p. I) de Lalo, Sicilienne et Rigaudon de Francoeur/Kreisler şi Preludiu şi Allegro de Pugnani/Kreisler. Adalbert Janovitz a interpretat o Nocturnă de Chopin şi o compoziţie proprie, iar un trio instrumental, alcătuit din
D. Petrescu Tocineanu, C. Wisnovsky şi A. Janovitz, a oferit spectatorilor pagini din Mendelssohn-Bartholdy, Dvořák şi Wagner/Wilhelmy) („Banater Bote”, XXIX, 69, 1927, 3, şi XXIX, 71, 1927, 3: Violinkonzert Alice Janovitz; cf. „Krassó-Szörényi Lapok”, XLIX, 69, 1927, 3, şi XLIX, 71, 1927, 3).

În şedinţa din 11 septembrie 1929, membrii Consiliului Orăşenesc, la propunerea primarului I. Harambaşa, au votat în unanimitate proiectul privind înfiinţarea Şcolii de Muzică, care, în primul an şcolar, începând cu data de 1 octombrie, urma să funcţioneze ca o instituţie cu caracter particular, însă sub egida Primăriei. Cel propus pentru a prelua direcţiunea noii instituţii era Ioan Vidu, dar, datorită responsabilităţilor pe care le avea de îndeplinit în calitate de inspector de muzică pe plan naţional, a declinat de la început acceptarea funcţiei, care, începând cu anul următor, va fi preluată de Filaret Barbu. Cu excepţia profesorilor nominalizaţi deja, la catedra de instrumente de suflat a fost cooptat Iosif Klein („Răsunetul”, VIII, 38, 1929, 3: Conservator de Muzică; „Banater Bote”, XXXI, 73, 1929, 3: Städtisches Konservatorium).

În 23 februarie 1930, Alice Janovitz-Hartmann, titulara catedrei de vioară a Conservatorului, a concertat împreună cu Adalbert Janovitz şi Karol Wisnovsky (Trio în sol minor de Smetana), având şi o contribuţie solistică, cu Sonata „Trilul diavolului” în sol minor de Tartini („Banater Bote”, XXXII, 17, 1930, 3: Kammermusikkonzert), iar în 16 noiembrie, acelaşi an, în cadrul unui concert religios desfăşurat la biserica reformată, sub auspiciile reuniunii maghiare (Magyar Dalárda), a interpretat La Follia de Corelli, cu acompaniamentul organistic al lui B. Janovitz („Banater Bote”, XXXII, 90, 1930, 3: Kirchenkonzert in der reformierten Kirche).