Concursul Internațional Hyper Form

Lansăm prin platforma hyperdome.xyz concursul internațional Hyper Form prin care căutăm sculpturi digitale, abstracte, concepute de artiști și modelatori 3D. Dorim să stimulăm creativitatea într-o societate digitalizată identificând estetica dematerializării cauzată de dominația spațiului virtual astăzi.

Concept:

În contextul pandemiei COVID-19, lumea digitalizată devine lumea comunicării, în timp ce sculptura, cea mai pământească dintre arte, are provocarea de a deveni fluidă prin digitalizare. Prin apelul și concursul nostru vrem să dăm o șansă artiștilor, modelatorilor 3D, studenților la școli de arte și design să-și exprime viziunile despre hiperrealități, să le privească atât ca un mijloc cât și ca un spațiu în care pot lucra. Hyper Form este o aluzie la spațiu non-fizic și dinamic, bazat pe simultaneitatea planelor și evenimentelor într-o dimensiune precum internetul în care realul și ficțiunea se amestecă, sau, așa cum e descrisă de Jean Baudrillard o hiperrealitate în care “modele sunt generate fără origine sau realitate” (Simulare si Simulacru).

Trimiteți lucrările ca .obj sau .stl (maxim 100 Mb) până la data de 05.11.2020 folosind un link de transfer la adresa lapsus.xyz@gmail.com. Vă rugăm să atașați și următoarele informații:

-un titlu pentru lucrare
-o descriere scurtă a lucrării
-un link către alte proiecte
-un artist bio scurt

10 lucrări vor fi selectate, imprimate 3D și expuse în perioada 14-31 noiembrie 2020 în Lapsus, în Timișoara. Lucrările și creatorii lor vor figura pe site-ul lapsus.xyz. Premiul 1 este 2200 de lei și următoarele 1000, respectiv 600 de lei.

Criterii de selecție:

Lucrări care transmit ideea materiei digitalizate, fluide, volume abstracte, parametrice vor fi luate în considerare pentru premii, de asemenea, lucrări a căror forme sunt imprimabile 3D dar care și utilizează la potențial maxim uneltele digitale pentru conceperea de forme noi ieșite din realul comun. Cele 10 sculpturi alese vor fi printate cu filament albastru și nu vor avea un volum mai mare de 18x18x18cm.

Software:

Prețuim originalitatea și viziunea, de aceea participanții pot folosi software profesional dar și software pentru începători. Orice de la Blender, Rhinoceros Grasshopper, ZBrush, SketchUp la Tinkercad.com, Sculpt+ (aplicație Android) sau scanări 3D a unor obiecte reale.

Anunțul câștigătorilor și vernisajul expoziției: 14. 11. 2020

Juriul va fi compus din: Alex Boca (fondator Lapsus și curator al platformei hyperdome.xyz), Mihai Drăgan (hacker, cofondator Plan Zero), Silvia Fierăscu (network scientist) și Paul Vladimir Văleanu (scriitor, arhitect).

_______________________
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara. Parte din platforma https://hyperdome.xyz/ a Asociației Lapsus, proiect cultural co-finantat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.