Concurs literar-artistic interjudeţean prilejuit de centenarul Marii Uniri

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Societatea literar-artistică Sorin Titel din Banat întâmpină un veac de la Marea Unire şi cu un concurs literar-artistic interjudeţean, cu sprijinul afectiv şi efectiv al Primăriei comunei Mehadia (primar Iancu Panduru), al Bisericii Ortodoxe Române din localitate (preot Ciprian Danci), al Cooperaţiei de Consum (reşedinte ec.Victor Cîrstoi) şi al Liceului „Nicolae Stoica de Haţeg” (director prof. Mihai Feneşan).

Concursul literar-artistic se referă la: proză scurtă (medalion literar, crochiu, schiţă, povestire, nuvelă), poezie şi reportaj, cu un amendament: fiecare lucrare să aibă tangenţă cu Marea Unire, cu Actul Naţional de la Alba-Iulia (1 decembrie 1918).

Pot trimite lucrări literar-artistice creatorii de frumos din judeţele: Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Arad şi Mehedinţi, creatori care nu au debutat editorial (individual sau în grup). Lucrările vor fi însoţite de o fotografie şi fişa cu datele personale ale autorului (autoarei).

Lucrările vor fi evaluate de o comisie de premiere formată din: cadre universitare, profesori de liceu, scriitori şi publicişti. Lucrările premiate vor fi publicate în revista Eminescu, publicaţia Societăţii. Lucrările premiate, dar şi nepremiate, însă valoroase în formă şi conţinut, vor constitui obiectul unei cărţi, ce va fi lansată la 1 Decembrie 2018, cu ocazia Simpozionului Marea Unire.

Premiile vor consta în: bani, cărţi şi diplome. Concursul literar-artistic se va încheia în data de 31.12.2017.
Materialele vor fi trimise la adresele:
– Nicolae Danciu Petniceanu, comuna Mehadia, str. Pădurii 389, Caraş-Severin, tel. 0255-523 204;
– Constantin Vlaicu, comuna Mehadia, str. Spitalului 125, Caraş-Severin, tel. 0255-523 193.
Ambele telefoane funcţionează seara între orele 1900-2100.

De asemenea, materialele pot fi trimise şi în format electronic pe adresa: slasorintiteldinbanat@gmail.com.

AL PRESS

Despre admin 6585 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.