Concert de 260.00 de lei. Lucrări corale și imnuri religioase cunoscute, ale compozitorului norvegian Ola Gjeilo

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Corul „Ion Românu” al Filarmonicii „Banatul” Timișoara, dirijat de maestrul Iosif Todea, va prezenta, în primă audiție la Lugoj, lucrările corale din creația compozitorului norvegian Ola Gjeilo. Interpretarea evocatoare și plină de armonie va fi pusă în valoare de acustica locației, Catedrala Coborârea Sfântului Spirit din Piața J.C. Drăgan. 

Joi, 27 iunie 2024, de la ora 19:30, Asociația Scena Muzicală și Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” a Municipiului Lugoj, organizatorii proiectului Marea Muzică, lansează lugojenilor invitația de a participa, într-un cadru solemn și profund, la prima audiție a imnurilor religioase „Ubi Caritas”, „Ave generosa”, „Northern Lights”, „Lux beata Trinitas” și a altor lucrări cunoscute ale compozitorului Ola Gjeilo, într-un concert coral de excepție, ce va avea loc la Catedrala Coborârea Sfântului Spirit din Lugoj, Piața J.C. Drăgan.

Publicul va trăi această experiență emoționantă alături de Corul „Ion Românu” al Filarmonicii Banatul Timișoara, ce se va afla sub bagheta dirijorală a maestrului Iosif Todea care, cu pasiune și devotament, îl conduce de 27 de ani. De asemenea, le vor fi alături:

Solistă: Rut Iovescu – soprană

La pian: Regina Csermak

Soliști: Simona Mehedinți – vioară, Damaris Prisăcariu – vioară, Maria Ghiga – violă, Anca Lăzărescu – violoncel și Gabriel Drăgoi – oboi

Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Radio România Timișoara, maestrul Iosif Todea subliniază importanța compozitorului și a lucrărilor sale:

„Ola Gjeilo este unul dintre cei mai frecvent interpretați compozitori din lumea corală actuală. Pianist desăvârșit, improvizațiile asupra propriilor piese corale publicate au devenit o marcă a lucrărilor sale.

Deși norvegian prin naștere, America este probabil țara de adopție a lui Ola Gjeilo, cea care a influențat cel mai mult lumea sonoră distinctă a compozitorului, evoluând într-un stil care este adesea descris ca fiind cinematografic și evocator, cu un sunet luxuriant și armonios.

Ola Gjeilo a crescut într-o casă eclectică din punct de vedere muzical, ascultând muzică clasică, jazz, pop și folk, un fundal vast pe care l-a încorporat ulterior în studiile sale de compoziție clasică, de la Juilliard School, Royal College of Music din Londra și, în prezent, în orașul New York. […]”

Evenimentul este gratuit și face parte din proiectul Marea Muzică al Asociației Scena Muzicală, organizat împreună cu Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” și finanțat din bugetul local al Municipiului Lugoj cu suma de 260.00 de lei (peste 52.000 de euro).

Parteneri: Episcopia Greco-Catolică de Lugoj.

Precizăm că, în acest an, administrația Buciu-Blidariu a decis să eludeze toate proiectele culturale ale orașului, oferind, generoasă, doar Casei de Cultură „Traian Grozăvescu” dreptul de a organiza și finanța proiecte proprii, în valoare de 3.501.000 lei (peste 700.000 de euro).

Despre admin 6698 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.