Companiile de transport din Germania caută șoferi profesioniști din România

Companiile de transport de marfă din Germania sunt în căutare de şoferi profesionişti. CV-urile pot fi depuse prin intermediul Agenţiei Federale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Germania este un punct important de tranzit pentru transportul din Europa, deoarece pe şoselele Germaniei sunt transportate zilnic bunurile şi mărfurile trimise în întreagă lume. Un număr mare de şoferi profesionişti asigură desfăşurarea operaţiunilor de transport de bunuri, iar cererea de şoferi profesionişti din Germania este în continuă creştere.

În consecinţă, prin intermediul Serviciului de Plasare Internaţională (ZAV) din cadrul Agenţiei Federale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Germania, companiile de transport caută şoferi profesionişti din toată Europa pentru transport local şi internaţional pe distanţe lungi.

Persoanele interesate trebuie să deţină permis de conducere categoria C1, C1E, C sau CE (inclusiv atestat profesional transport marfă) şi card tahograf. Candidaţii trebuie să cunoască limba germană sau, în funcţie de cunoştinţele angajatorului, de limba engleză, spaniolă sau poloneză.

În general, companiile de transport de marfă oferă contracte de muncă pe perioada nedeterminată. Salariul brut este între 1.900 euro şi 2.500 euro pe lună plus prime, în funcţie de tipul şi numărul curselor.

Serviciului de Plasare ZAV pune în contact candidaţii calificaţi cu companiile de profil, oferă consiliere în privinţa traiului şi condiţiilor de muncă din Germania şi oferă suport în procesul de selecţie. Serviciile de intermediere şi consiliere sunt gratuite pentru aplicanţi.

“Datorită poziţiei centrale în Europa, a reţelei de autostrăzi şi porturilor din Hamburg, Bremerhaven, Rostock şi Duisburg, Germania este un punct important de tranzit pentru transportul european de marfă”, a declarat Dr. Carsten Klein, preşedintele consiliului de administraţie ZAV. “Deoarece companiile germane nu mai pot face faţă cererii tot mai ridicate de şoferi profesionişti pe piaţă locală, se deschid noi perspective profesionale pentru şoferii din alte ţări, care prezintă flexibilitate din punct de vedere geografic.”

Pentru informaţii detaliate, contactaţi: ZAV-IPS-Bayern@arbeitsagentur.de sau +49 911 529-4420 sau accesaţi www.zav.de/professional-drivers Această pagină conţine informaţii utile şoferilor profesionişti în 12 limbi străine.

AL PRESS

 


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Despre admin 6999 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.