Comenduirea Garnizoanei! Sute de manifestări pentru toţi timişenii, dar nu numai

Timișoara, fosta capitală a județului Timiş-Torontal, alături de Lugoj, fostă reşedinţă a județului Severin, „deschide vara 2025”.

În prima jumătate a lunii iulie vor avea loc Festivalul Inimilor, JazzX și bienala Art Encounters. Ulterior, în a doua parte a lui iulie și în august mai sunt pregătite proiecții de film în aer liber și Ziua Timișoarei, printre altele.

„Timișoara 2023 ne-a arătat clar că investiția în cultură generează dezvoltare și bunăstare. Continuăm să susținem cultura, nu doar ca motor economic, prin turism și evenimente care atrag public din toată Europa, ci și ca spațiu în care comunitatea noastră se întâlnește și creează. Vara aceasta, scena orașului e deschisă atât artiștilor internaționali, cât și creatorilor locali. E o invitație de a trăi cultura împreună, în aceste vremuri dificile”, spune primarul Dominic Fritz.

Festivalul Inimilor aduce o spectaculoasă paradă a costumelor tradiționale de pe patru continente, iar JazzX propune artiști care cumulează peste 25 de premii Grammy. Cel mai extins centru pietonal din România, însă, va continua să găzduiască și alte evenimente dedicate comunității.

Dar Festivalul Inimilor, „cel mai mare eveniment de folclor din Europa”, potrivit reprezentanților primăriei, a transformat Timișoara într-o „capitală a tradițiilor”. Sunt 35 de ansambluri din 14 țări, de pe patru continente. Până pe 7 iulie sunt zile pline de folclor.

Până pe 13 iulie, Timișoara găzduiește și cea de-a 6-a ediție a Bienalei Art Encounters, curatoriată de Ana Janevski și Tevž Logar. Sub tema „Ecoul”, bienala creează un „dialog viu între memorie și creație, explorând relația orașului cu trecutul și prezentul său artistic”.

Evenimentele se desfășoară la Comenduirea Garnizoanei, FABER și Fundația Art Encounters. „Ceau, Cinema!” propune, la rându-i, proiecții neconvenționale de film european, în locații alternative din oraș – de la cinematografe de cartier, la curți interioare și spații creative.

Proiecțiile vor avea loc între 16 și 20 iulie. De asemenea, între 1 și 3 august sunt programate încă 150 de evenimente. Vor avea loc concerte, de exemplu, MIKA și James Bay. Scena principală va fi adusă în centrul orașului, pe Bulevardul I.C. Brătianu.

Toate ţin de Ziua Timişoarei. Este sărbătorită anual pe 3 august, marcând intrarea trupelor românești în oraș în 1919 și este o ocazie de celebrare a culturii și patrimoniului local.

A fost instituită printr-o hotărâre a Consiliului Local în 1999 și marchează un moment crucial în istoria orașului. Această zi simbolizează consolidarea statului român modern și unificarea teritorială a României după Primul Război Mondial.

Până la Timişoara, trupele române s-au oprit şi la Lugoj, între Biserica Reformată şi actualul liceu Corioloan Brediceanu.

  Dumitru TOMA


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.