Clubul de Turism Concordia marchează Ziua Internațională a Muntelui la Cinema Bela Lugosi

Ziua Internațională a Muntelui, care se sărbătorește pe 11 decembrie în întreaga lume, va fi marcată și de către Clubul de Turism Concordia, care organizează miercuri, 14 decembrie 2016, de la orele 19, la Cinema Bela Lugosi, evenimentul „Chemarea muntelui”, prin care sărbătorește muntele la Lugoj.

„Este o invitație pe care o lansăm către toată comunitatea lugojeană, și nu numai, pentru a se bucura alături de noi de Ziua Internațională a Muntelui.

Muntele face parte din istoria clubului, din istoria omenirii, din noi ca oameni, așa că vrem să-l sărbătorim cum se cuvine. Așadar, lugojenii sunt așteptati la Cinema Bela Lugosi, începând cu orele 18:50”, precizează organizatorii.

Programul detaliat al evenimentului este următorul:

18.50 – Deschiderea evenimentului;
19.00 – Prezentarea unui filmuleț de deschidere;
19.10 – Prezentarea filmului Sălbăticia din Carpați, bogăție pentru oameni, realizat de WWF;
19.40 – Prezentare de fotografie montană, susținută de Octavian Petru Dobre.

chemarea-muntelui-2016

AL PRESS


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Despre admin 6890 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.