Claudiu Zanier, unul dintre cei mai valoroși sportivi lugojeni, uitat la el acasă, a fost propus Cetățean de Onoare

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook,
ne poți citi pe
Telegram și Google News

Dan TIMARU

Claudiu Zanier, unul dintre cei mai mari luptători ai Lugojului, a fost propus pentru titlul de Cetățean de Onoare de către o asociație non-profit.

Claudiu Zanier a fost multiplu campion național în perioada anilor ’70 și deținător al unui titlu de campion european.

Propunerea fost făcută, către Primărie și Consiliul Local Lugoj, de către filiala din Lugoj a Asociației „Mariam-Med”.

Claudiu Zanier este născut la Lugoj, în 23 iunie 1953, într-o familie de sportivi. A urmat cursurile Şcolii Gene-rale nr. 6 și Şcoala Tehnică de Tipografie din Bucureşti.

A început practicarea luptelor încă din copilărie și a reușit să ajungă la performanțe neegalate, până în prezent, de nici un alt sportiv lugojean.

Dintre cele mai importante titluri obținute de Caludiu Zanier, menționăm:

locul 1, categ. 65 kg, în 5 turnee din Polonia, Ungaria, Germania DDR, Bulgaria (1971-1972), locul 1 la Campionatul European, în Hvar, Jugoslavia (1972), legitimat la Steaua București (1973), locul 3 la Campionatele Europene pe Echipe cu Steaua București, în lot pentru Campionatul Mondial din America, dar nu a participat din motive politice (1973), titlul de Maestru al Sportului obținut la 19 ani (1973),  Campion Balcanic (1974), participant la diferite competiții în Bulgaria, Jugoslavia, Ungaria, România (1975), selecționat în lotul olimpic pentru Montreal (1976).

Claudiu Zanier, acum în vârstă de 69 de ani, are și cetățenie germană, însă în ultima perioadă s-a întors în orașul natal, la Lugoj, unde petrece mai multe luni pe an.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.