Claudiu Buciu, singurul lugojean care poate ajunge în Senatul României cu votul dumneavoastră [P]

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

PNL vă propune, de departe, cea mai bună listă de candidaţi. Trei dintre candidaţii noştri pentru judeţul Timiş sunt oameni noi care nu au mai ocupat funcţii pe criterii politice şi nici nu au făcut politică (Marilen Pirtea – Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Pavel Popescu – economist, Buciu Alexandru Claudiu – avocat), alături de aceştia fiind trei oameni cu experienţă politico-administrativă, oameni curaţi şi competenţi şi care ne vor reprezenta în cel mai eficient mod şi în viitorul Parlament (Alina Gorghiu – Preşedinta PNL, Ben Oni Ardelean – politolog şi Liliana Oneţ – jurist). La nivel naţional, PNL a promovat pe locuri eligibile peste 100 de oameni noi în politică, oameni care vor pune umărul la reformarea Parlamentului României. Niciun alt partid nu a promovat oameni noi, necontaminati de modul corupt în care se face politică în România. Nu vreau să comparăm lista PNL cu listele celorlalte partide, însă vă invit să o faceţi dvs. pentru a vă convinge că PNL are de departe cea mai bună listă de candidaţi eligibili, iar pe de altă parte de faptul că doar PNL a făcut paşi spre o reformă reală a partidului, cooptând în rândurile sale oameni noi, tineri şi necontaminati de fosta clasa politică.

Estul judeţului Timiş poate fi reprezentat direct în Senatul României doar de candidatul PNL pentru funcţia de Senator, Buciu Alexandru Claudiu. Singurul localnic cu şanse să ajungă în Senatul României este candidatul PNL, Buciu Alexandru Claudiu. Niciun alt partid nu a pus pe locuri eligibile localnici pentru a ne reprezenta în Senat. Spre exemplu, PSD l-a instalat pe domnul Covaci Dorel (făgețean) pe locul trei pe lista de Senat, loc total neeligibil, arătând de fapt cât de mult sunt interesaţi de această zonă a judeţului.

Chiar dacă opţiunea politică pe care o aveţi este diferită cu privire la partidul pe listele căruia se regăseşte Buciu, votaţi omul care vă poate reprezenta direct în Senatul României, este o chestiune de interes local major, avem deja un candidat ce ne va reprezenta în Camera Deputaţilor, ar fi o pierdere să nu avem şi un senator care să ne reprezinte în Senatul României. Dincolo de partidele din care facem parte sau pe care le simpatizăm, interesul local stă mai presus de orice, ar fi doar o pierdere să nu avem doi reprezentanţi în Parlamentul României. Dacă nu vom trimite noi un senator în Parlamentul României, sigur o vor face votanţii lui Dragnea, din Teleorman, care vor fi „invitaţi” cu mic cu mare la vot!

Nu vă irosiţi votul pentru partidele care nu au localnici pe locuri eligibile, au dat dovadă că nu ne respectă, trebuie să le răspundem la fel. Oricum, aceste partide fiind pline de oameni cu probleme penale pe locurile eligibile (pentru a beneficia de imunitate parlamentară), nu vor mai intra în noul parlament, pentru că Românii, dar mai ales Bănăţenii, nu mai pot fi păcăliţi.

buciu-1a1Votaţi PNL pentru a avea un localnic, lugojean, în Senatul României!
Locul 3 (trei) pe buletinele de vot!
Pentru Lugoj, Pentru Timiş, Pentru România!

Iată proiectele pentru care voi lupta în Parlament:

În domeniul educaţiei: crearea de centre after school în Lugoj, în oraşele şi comunele din zona de est a judeţului, inclusiv pentru preşcolari; redeschiderea Liceului Agricol de la Lugoj; înfiinţarea de şcoli de meserii adaptate nevoilor industriilor prezente deja în zonă; stimularea tinerilor care urmează cursurile liceelor pedagogice, prin plata integrală a costurilor cu cazarea şi masa acestora de către statul român.

În domeniul sănătăţii: demararea procedurilor pentru construirea unui spital nou la Lugoj; modernizarea integrală a spitalului de la Făget; construirea unei micropoliclinici la Nădrag; înfiinţarea de cabinete de medicina familiei (cel puţin unul la 1.000 de locuitori în zonele rurale).

În domeniul ocupării forţei de muncă: atragerea de noi angajatori în zona de est a judeţului, afectată grav de şomaj; atragerea de noi investitori în Lugoj, unde nu există şomaj, însă crearea unei reale concurențe între angajatori va duce la creşterea salariilor; crearea de curse publice permanente de transport pentru toţi navetiştii din zonă care sunt angajaţi în Lugoj, în acest mod ajutând şi angajatorii; modificarea legii pajiștilor, astfel încât, în cazul în care vor fi cereri din partea unor investitori care vor crea locuri de muncă, aceştia să poată construi pe o parte din terenurile care au această destinaţie; înfiinţarea de centre locale de colectare şi valorificare a fructelor de pădure şi a ciupercilor, în zonele rurale din estul judeţului; construcţia de locuinţe la Lugoj pentru a încerca să stabilizăm navetiştii din alte judeţe, astfel încât marii angajatori prezenţi aici să nu mai aibă cheltuieli cu transportul şi cazarea acestora.

În domeniul salarizării funcţionarilor: creşterea salariilor funcţiona-rilor din administraţia publică locală – niciun angajat competent nu poate trăi bine cu actualele salarii, toţi migrând în mediul privat, ceea ce lasă instituţiile publice în imposibilitatea de a ne servi interesele în mod eficient; creşterea veniturilor poştaşilor şi dotarea acestora cu echipamente de protecţie în caz de intemperii şi cu biciclete pentru transportul corespondenţei şi coletelor.

În domeniul sprijinirii persoanelor vârstnice: creşterea pensiilor; înfiinţarea de oficii de pensii cu program permanent la Făget şi Buziaş, şi cu program redus la Nădrag; finanţarea îngrijirii la domiciliu a persoanelor vârstnice aflate în dificultate.

În domeniul sportiv şi cultural: înfiinţarea de baze sportive pentru copii şi angajarea de antrenori pentru disciplinele sportive practicate, inclusiv în mediul rural; susţinerea festivalurilor care promovează tradiţiile locale prin alocări din bugetul Ministerului Culturii; construirea de piste de biciclete între Lugoj şi toate localităţile din estul judeţului în scopul dezvoltării turismului în aceste zone.

În domeniul infrastructurii: centura de sud a Lugojului este prioritară deoarece oraşul este tot mai sufocat de traficul de tranzit; continuarea autostrăzii A6 ce va lega Lugojul de Caransebeş şi Herculane; modernizarea drumului naţional dintre Lugoj şi Reşiţa; de asemenea voi solicita că proprietarii din Coșteiu şi Lugoj care nu au fost expropriaţi pentru tronsonul actual al A6 să primească despăgubiri în cel mai scurt timp posibil.

Faptul că sunt lugojean, deci om al locului, mă obligă să fac tot ce-mi va sta în putinţă să duc la îndeplinire cele asumate mai sus, dar nu numai. Dincolo de toate acestea, voi susţine reducerea numărului de parlamentari la 300, astfel cum poporul român a decis prin referendum şi eliminarea imunităţilor parlamentare, astfel încât justiţia să nu mai poată fi blocată de gaşca de parlamentari penali ce deţine în prezent majoritatea în Parlament. Şi nu în ultimul rând, consider foarte important să îmi afirm public faptul că sunt un susţinător declarat al familiei tradiţionale, am o soţie minunată şi doi copii frumoşi şi sănătoşi, iar pentru asta îi mulţumesc lui Dumnezeu!

P.S. Vă rog să păstraţi acest program succint până la alegerile locale din 2020, când voi candida din nou la funcţia de primar al Lugojului, pentru a putea vedea cât de mult am făcut din ceea ce mi-am propus şi câte eforturi am depus pentru îndeplinirea obiectivelor asumate astăzi în faţa dumneavoastră.

Vă aştept la vot!

Buciu Alexandru Claudiu,
Candidat la Senatul României din partea PNL Timiş
Locul 3 pe buletinele de vot

Comandat de PNL Timiș. Publicat de AL LUGOJPRESS SRL. Cod unic mandatar: 11160004.
Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.