Cinste lor, cinste lor, Amicilor! Amicilor Veseli din Lugoj

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

În perioada 3-5 iunie 2022, echipa de fotbal Amicii Veseli Lugoj a participat la un turneu organizat în localitatea Kossen din Austria, alături de alte 16 formații reprezentând 8 țări de pe bătr9ânul continent.

La prima participare, acum 3 ani, echipa lugojeană a terminat pe ultimul loc. De data aceasta însă lucrurile s-au schimbat.

La tragerea la sorți, echipa noastră a fost repartizată în prima grupă, alături de Era Club Caransebeș și puternicele formații din Germania, respectiv echipele TSG Holzhausen/Sylbach și Bavaria Monaco  din München.

După un început ezitant, nefiind acomodată cu terenul, după schimbări adecvate și o mobilizare  exemplară, echipa lugojeană, condusă în teren de către Dan Bidiviu și de pe margine de către Jony Hațegan, oameni cu experiență în domeniu, a înregistrat următoarele rezultate: 1-3 cu Era Club Caransebeș, 4-1 cu TSG Holzhausen/Sylbach și 4-1 cu Bavaria Monaco München, terminând grupa pe poziția a 2 a.

Au urmat apoi frumoasele victorii eliminatorii, 2-1 împotriva F.C. Atert Bisen din Luxemburg  și poate cel mai frumos meci: 8-7 după lovituri de departajare (scor 3-3 în timpul regulamentar) cu puternica formație germană SV Frauenstein 1932.

În final, frumoasa noastră echipă s-a clasat pe un onorabil loc 5 din 17 posibile.

Având în vedere efortul depus, financiar și uman, și rezultatul obținut, Lugojul și România sunt acum mai cunoscute  în lume. Nu ne rămâne decât să-i felicităm, să le spunem „Jos pălăria!” și cinste lor, cinste lor, Amicilor Veseli din Lugoj.

Constantin GOLOȘIE

Despre admin 6788 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.