Cel mai așteptat concurs organizat de Primărie

Primăria Municipiului Lugoj deschide cu bucurie porțile colindătorilor în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului „Iată, vin colindătorii!”.

Cu apropierea sărbătorilor de iarnă, în fiecare an din ultimii patru, Primăria Lugoj a organizat concursul de colinde „Iată, vin colindătorii!”, la care părinții și profesorii pot să înscrie, individual sau în grupuri, copii care să interpreteze un colind.

Și în acesta an, părinții, educatorii și învățătorii sunt încurajați să pregătească împreună cu copiii sau elevii lor colinde frumoase și tradiționale, pe care să le înregistreze în format video. Aceste creații vor fi oferite comunității orașului, prin postarea lor în cadrul evenimentului dedicat de pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Lugoj.

Primii 1.000 de copii de grădiniță sau școală primară din Municipiul Lugoj, înscriși să participe la acest proiect, vor primi din partea Primăriei un cadou de Crăciun: o cutie frumos personalizată plină de cărți, jocuri și surprize dulci. Înscrierea copiilor în eveniment se face doar de către cadrele didactice sau de către părinți, până luni, 18 decembrie 2023, prin completarea unui formular online.

Colindele copiilor vor fi afișate în evenimentul de pe pagina de facebook a Primăriei Lugoj, până în 25 decembrie 2023.

În situația în care cadrele didactice fac înscrierea preșcolarilor sau elevilor, se permite înregistrarea grupurilor de cel mult 10 copii/formular.

Dacă sunteți cadru didactic și doriți să înscrieți întreaga clasă (de exemplu, 25 de elevi), va trebui să completați formularul de trei ori: 10 elevi / 10 elevi / 5 elevi.

La fiecare înscriere, grupul de elevi specificat în formular trebuie să apară în filmul video corespunzător, implicând astfel înregistrarea a trei filmări distincte, fiecare asociată cu grupul înscris în formular. Colindele copiilor vor fi afișate în cadrul evenimentului de pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Lugoj în perioada 19-25 decembrie 2023.

Toate detaliile despre înscriere, formular și regulamentul campaniei „Iată, vin colindătorii!” sunt disponibile în pagina de eveniment a proiectului / pagina de facebook a Primăriei. (D. G.)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.