Cehia reduce pensiile foștilor comuniști și le mărește pe cele ale foștilor disidenți

Guvernul ceh a calificat marţi drept o „reconciliere simbolică” schimbarea introdusă în sistemul de pensii prin care se reduc pensiile celor care au colaborat cu aparatul comunist în timpul regimului anterior (1948-1989) şi se măresc cele ale disidenţilor.

„Este o piatră de hotar simbolică pe care o aşteptăm  de 35 de ani. Este o reconciliere simbolică cu trecutul şi cu unele greşeli făcute”, a afirmat vicepremierul şi ministrul muncii, Marian Jurecka.

Prin modificările aduse, pensia lunară a multor funcţionari ai nomenclaturii comuniste a fost redusă în medie cu 60 de euro, în timp ce disidenţii discriminaţi în acea epocă pentru poziţiile lor politice, care fie că nu au putut munci, fie au emigrat, fie au fost încarceraţi, primesc 176 de euro în plus.

Se estimează că pensia medie a persoanelor care, ca urmare a afinităţii lor politice, au ocupat funcţii de influenţă în organele regimului totalitar anterior, inclusiv în guvern şi instanţele judecătoreşti, se ridică la 970 de euro.

Reducerea pensiilor a afectat până acum 177 de persoane, în timp ce 430 de bărbaţi şi femei au beneficiat de creştere.

În prezent, 38 de persoane au depus o plângere administrativă împotriva acestor reduceri, dar nu a existat încă nicio contestaţie la Curtea Constituţională.

Marian Jurecka a declarat că pregăteşte noi modificări la legea pensiilor pentru a reduce beneficiile altor categorii de cetăţeni favorizaţi în regimul anterior, ceea ce ar putea afecta 2.500 de persoane.

Cehia are o populaţie de 11 milioane de locuitori.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.