Cât de moderne sunt noile locuri de joacă moderne

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Lucrările pentru modernizarea locurilor de joacă și recreație pentru copii, începute la sfârșitul verii, ar fi trebuit să se apropie de finalizarea etapei prevăzută pentru acest an.

În ceea ce privește modernizarea lor, însă, nu putem să nu ne întrebăm cât de moderne sunt acestea. Unii părinți spun că sunt mult mai urâte decât cele vechi, că nu prea sunt practice, alții spun că pietrișul de la baza stabilimentelor poate cauza incidente în rândul copiilor, care din joacă, sunt tentați să arunce unii în alții cu pietricele și, Doamne ferește!, să nu se întâmple ceva.

„Cine a mai pomenit sort de balastieră într-un parc de joacă? Cine răspunde și cine plătește pentru accidentele copiilor? Cum pot cei mici să alerge prin pietre? Cine a gândit, aprobat și semnat această cheltuială idioată?”, se întreabă un părinte.

Normal că vechile locuri de joacă trebuiau înlocuite, fiind în mare parte deteriorate, distruse, dar o dezbatere publică pe această temă credem că era necesară.

În altă ordine de idei, se pare că refacerea și suplimentarea locurilor de joacă în tot orașul, pentru care administrația locală a aprobat două milioane de lei în acest an, riscă se împotmolească, iar asta din cauza ordonanței de guvern pentru reducerea cheltuielilor bugetare locale. (N. S.)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.