Casa Judeteană de Pensii Timiș a fost redusă la capacitate minimă și a rămas fără internet

>

„Din motive independente de noi, activitatea Casei Județene de Pensii Timiș a fost redusă la capacitate minimă, începând de miercuri, 5 martie.

Fără niciun preaviz din partea provider-rilor de servicii de internet, dar nici din partea administrației locale, în noaptea de marți spre miercuri, Primăria Timișoara a dispus tăierea cablurilor aeriene, montate pe stâlpi, accesul la internet dar și la aplicațiile din sistemul informatic integrat fiindu-ne întrerupt.

În această situație ne este imposibilă înregistrarea dosarelor de pensie și a altor solicitări ale celor care au nevoie de serviciile instituției noastre.

Pentru moment, activitatea de consiliere se desfășoară normal. În ceea ce privește depunerea dosarelor pentru viitorii pensionari sau a altor cereri, se poate realiza doar prin preluarea documentelor urmând ca, atunci când activitatea instituției va reveni la normal, cei care au acceptat să-și predea actele, să fie sunați de către personalul CJP Timiș și să li se comunice telefonic numărul de înregistrare.

Ne cerem scuze pentru această situație neplăcută și sperăm ca în cel mai scurt timp activitatea instituției să revină la normal”, se arată în comunicatul transmis de Ofelia Hergheligiu, purtător de cuvânt al Casei Județene de Pensii Timiș.

Lavinia MUNTEANU

ACTUALIZARE:

„După ce în cursul zilei de azi, 5 martie, activitatea Casei Județene de Pensii Timiș a fost afectată din cauza lipsei conexiunii la internet și la aplicațiile interne, în urma tăierii cablurilor aeriene de pe stâlpi fără nici un preaviz din partea administrației locale, problemele tehnice au fost remediate în această după-amiază.

Astfel, îi anunțăm pe toți cei care au nevoie de serviciile instituției noastre că, începând de mâine dimineață, activitatea CJP Timiș intră în normal și pot fi preluate dosare de pensii și alte solicitări ale timișenilor.

Mulțumim STS și operatorului de cablu pentru mobilizarea de astăzi, reușind că în cel mai scurt timp posibil să rezolve problemele care au afectat atâția timișeni.

De asemenea,  va mulțumim d-voastră, mass-media, pentru că ați mediatizat situația neplăcută care ne-a pus în imposibilitatea să ne desfășurăm activitatea în conditii normale”, a transmis de Ofelia Hergheligiu, purtător de cuvânt al Casei Județene de Pensii Timiș.


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.