Casa de Cultură a Municipiului Lugoj se desființează de la 1 ianuarie

>

Casa de Cultură a Municipiului Lugoj va fi desființată, de la 1 ianuarie. Anunțul a fost făcut de Claudiu Buciu, primarul Lugojului, care a anunțat că are această intenție încă din momentul în care a fost instalat în funcție.

„Casa de Cultură a Municipiului Lugoj va fi desființată, în luna ianuarie 2022. Deocamdată nu are alocat buget decât pentru salarii. Va fi înființată o direcție pentru cultură în cadrul Primăriei, iar bugetul pentru activități culturale va fi alocat acestei direcții. Activitățile nu vor dispărea! Angajații de la tehnic au fost transferați la Primărie, cu contract pe perioadă nedeterminată. Instrumentiștii vor fi transferați la Școala Populară de Arte, unde vor preda ore copiilor din Lugoj, după un program și o curriculă a Ministerului Educației”,

a declarat Buciu pentru Lugojeanul.ro. În acest an, Casa de Cultură nu a avut activități, iar directorul Tudor Trăilă spune că a depus o agendă de acțiuni culturale care ar fi trebuit aprobate și finanțate de Consiliul Local Lugoj încă de la începutul acestui an.

„Anul acesta, cu toate că am depus Agenda Culturală la Primărie și am solicitat alocarea bugetului pentru buna desfășurare a activităților, aceasta nu a fost înaintată Consiliului Local spre aprobare. Situația este incertă, așa că nu știu care va fi viitorul instituției pe care o conduc”,

a declarat Tudor Trăilă. Odată cu schimbarea administrației locale, Casa de Cultură a Municipiului nu a mai fost susținută financiar de către Primăria Lugoj și din bugetul local au fost alocate sume doar plata salariilor.


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.