„Cântec pentru mama”, spectacol folcloric special de 8 martie

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează în seara zilei de 8 martie spectacolul online „Cântec pentru mama”, care dorește să transpună muzical celebrele cuvinte ale cardinalului Gaspard Mermillod; „Mama este ființa care poate lua locul oricui, dar nu poate fi înlocuită cu nimeni”.

„Cântec pentru Mama” reunește apreciați și îndrăgiți interpreți de muzică populară din zona de vest a țării.

Luni, 08 martie 2021, de la ora 20, vor cânta, pentru cea mai îndrăgită ființă din viața fiecărui om, Alin Didraga, Andreea Chisăliță, Dumitru Teleagă și Liliana Laichici.

Nu vor lipsi din spectacol nici renumitele familii muzicale din folclorul bănățean: Carmen Biruescu și fiul său, Antonio Știopon, Ramona și fiica sa Georgiana Vița, respectiv Tinu Vereșezan și mama sa, Mama Florentina.

„Pentru mama o cântare”, „Mamă, te iubesc”, „Măiculița mea” sau „Mamă dragă, îți cânt iară” sunt câteva dintre melodiile pregătite pentru seara de 8 martie. Alături de soliștii de muzică populară, Mama va fi sărbătorită și de instrumentiștii dirijați de Sebastian Roșca și de dansatorii Ansamblului Profesionist Banatul. Coordonați de cuplul  de coregrafi Brândușa și Nicolae Stănescu, dansatorii vor interpreta momente coregrafice de pe Valea Almăjului și de pe Valea Bistrei.

„Cântec pentru mama”, spectacol folcloric online, va fi transmis în direct pe pagina de facebook a Ansamblului Profesionist Banatul. Tot acolo vor putea fi transmise în timp real gândurile și urările spectatorilor virtuali, precum și mesajele pe care aceștia le au pentru femeile și mamele din viața lor.

Spectacolul va fi în așa fel organizat, încât să respecte toate măsurile de protecție impuse de pandemia de coronavirus. Prezentat de Felicia Stoian, evenimentul cultural dedicat Mamei este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

AL PRESS


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Despre admin 6890 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.