Timpul trece și nimic nu a fost bătut în cuie de către fruntașii coaliției în ceea ce privește modul în care vor decurge alegerile. Ceea ce creează o instabilitate electorală care se poate transforma în criză.
Deja, din perspectiva unor eventuale comasări, cei mai mulți pretendenți pentru pozițiile de primari și consilieri se află într-o criză de timp. Pentru aceștia, eventuala devansare cu patru luni a alegerilor devine o veritabilă catastrofă. Pe acest fond, nu e de mirate că se înmulțesc și candidații exotici la prezidențiale.
Acești candidați exotici, care nu reprezintă propriu-zis vreun partid politic sau, dacă îl reprezintă, acesta este nefuncțional, înscris și doar atât în registrul partidelor politice, apar și se înmulțesc pe zi ce trece, în absența unor pretendenți cât de cât credibili și declarați pentru cursa prezidențială.
Cel mai proeminent candidat exotic, fără susținerea niciunui partid politic, nici măcar a unuia înscris formal în registrul partidelor, dar fără membri cotizanți, este Mircea Geoană.
O personalitate indiscutabilă în plan extern, dar și în plan intern, chiar dacă este din ce în ce mai contestată pe măsură ce apare și crește în sondaje.
Mircea Geoană încearcă marea cu degetul. Încearcă să spargă gheața. Să reușească, în cele mai dificile alegeri, ca independent.
Un alt candidat excentric se profilează pe zi ce trece a fi Dan Puric.
Un intelectual de rasă, cu un discurs bine articulat, care se adresează nu doar elitei, ci în special oamenilor simpli, practicanți ai religiei creștin ortodoxe, susținători ai familiei tradiționale, oameni care își iubesc țara și neamul și doresc ca, exprimând-și votul, să-i apere valorile.
Până când el nu este oficial asumat de către AUR, până când joacă pe post de libero, și Dan Puric este tot un candidat exotic. Și va rămâne exotic chiar dacă George Simion va face un pas înapoi și îl va susține pentru examenul electoral din toamnă.
Rămâne exotic din simplul motiv că Dan Puric nu și-a însușit și nu-și va însuși retorica unui om politic. Iar discursul său, deși este apropiat de discursul liderilor AUR, nu se suprapune totuși peste retorica acestui partid.
Un candidat exotic deja anunțat pentru cursa prezidențială este și Diana Șoșoacă, care aleargă practic pe tot terenul, anunțând că va candida și la Primăria Generală a Capitalei, și la europarlamentare, asta dacă cele două alegeri nu vor fi comasate, și pentru Parlamentul României, în eventualitatea în care nu va fi totuși decisă, la insistențele PSD, și cea de-a doua comasare.
Șoșoacă are un partid vizibil în registrul partidelor, dar invizibil în teritoriu.
Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanțelor, excomunicat din PSD, și el fără a fi ancorat de vreun partid politic, își anunță în toate intervențiile pe care le are intenția de a candida.
Este un intelectual cu un bun discurs politic și care reușește de fiecare dată, atunci când ia cuvântul în vreo adunare publică, să stârnească aplauze și priviri de admirație, în special din direcția doamnelor.
Tot exotic, tot interesant ca personaj și ca om de analiză este Silviu Predoiu, fostul șef al spionajului românesc. Cu precizarea, pe care am mai făcut-o de câteva ori, că personaje de acest fel , care au avut acces la seiful cu secrete de tot felul, deținut pe bani publici de statul român, ar trebui, deși legea nu prevede expres acest lucru, să se abțină din onestitate de a se angaja într-o competiție electorală sau într-o concurență în lumea afacerilor.
Florin Călinescu anunță și el că-și mai încearcă odată norocul într-o competiție electorală, aruncându-se cu capul înainte direct și declarat în cursa prezidențială. Și el este tot un exotic.
Din păcate, nu există în acest moment candidați declarați și omologați de partidele din care fac parte pentru competiția prezidențială. Nici măcar generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, care afirmă scurt, răspicat și cu orice ocazie că PNL nu poate merge fără un candidat propriu în alegerile prezidențiale, nu a fost omologat oficial de partidul său.
Și nici Marcel Ciolacu, de către PSD. Ba mai mult, Ciolacu o face și pe niznaiul, afirmând cu fiecare ocazie că PSD nu a luat încă nicio decizie nici în ceea ce-l privește, nici în privința vreunui alt candidat.
Așadar în anul în care românii vor fi chemați la urne pentru a decide cine va fi succesorul lui Klaus Iohannis, în cursă nu există practic decât candidați exotici.
Iar numărul acestora poate crește exponențial, pe măsură ce trece timpul și mai ales pe măsură ce românii văd că nu prea există personaje puternice și credibile capabile să preia ștafeta de la Cotroceni.
Va fi interesant de văzut câți dintre acești candidați fără partid vor fi capabili să strângă numărul necesar de semnături. Desigur, de la cei vii. Nu nume colectate de pe crucile din cimitire, așa cum s-a mai întâmplat în România.
Deși, dacă există candidați exotici, ar putea exista și alegători fictivi ai acestora. În România lucrului bine făcut, totul se poate!
Lasă un răspuns