Campionatul Național Individual de Gimnastică Masculină se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni la Lugoj

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

După ce junioarele și-au desemnat campioanele la Sala Sporturilor din Deva, gazda întrecerilor din cadrul Campionatului Naţional Individual al Junioarelor II şi I, la care au luat parte peste 60 de gimnaste reprezentând 22 de cluburi din ţară, între ele şi sportivele medaliate la ultimul Campionat European, a venit rândul băieților să-și dispute întâietatea în cadrul Campionatului Național Individual al Juniorilor II și I, programat în perioada 10 – 12 noiembrie 2016, în Sala Clubului Sportiv Școlar Lugoj „Ioan-Kunst Ghermănescu”, competiție care se desfășoară sub egida Federației Române de Gimnastică, cu sprijinul Primăriei Lugoj, a Clubului Sportiv Școlar și a Clubului Sportiv Municipal Lugoj.

Și-au anunțat participarea la întreceri cei mai buni gimnaști din țară, reprezentanți ai cluburilor CSS Dinamo București, CSS Brașovia Brașov, CSS Lugoj, LPS Bistrița, CSA / CSS Steaua București, CSS/CSM Reșița, CSS Buzău, CSS 1 Timișoara și CSS Sibiu, într-o confruntare care va demonstra măsura valorii generației, având ca obiectiv obținerea unor veritabile performanțe.

De asemenea, la competiție va fi prezent tot staff-ul Federației Române de Gimnastică, iar cei 53 de concurenți vor fi arbitrați de către arbitrii internaționali și federali.

Programul competiției:
Vineri, 11 noiembrie 2016
10.00 -12.00    Concurs individual compus – Nivel 3
16.00 -18.00    Concurs individual compus – Nivel 4 și 5
Sâmbătă, 12 noiembrie 2016
10.00 -13.00    Finale pe aparate – Nivel 3, 4 și 5

Spectatorii vor putea urmări și evoluția unui număr de șase gimnaști lugojeni, care vor participa în acest final de săptămână la Campionatul Național Individual de Gimnastică Masculină al Juniorilor II și I:

Juniori II – nivel 3 : Voichescu Patrik, Marcu Norbert și  Miklos Răzvan (doi dintre aceștia fiind mai tineri decât categoria de vârstă, care este de 12-13 ani);

Juniori I – nivel 5 : Bănicioiu Alexandru, Szabo Rafael (acești doi gimnaști făcând parte din Lotul Olimpic) și Pecie Lorenzo (16-18 ani).

Aurel Muntean, profesorul care antrenează încă din anul 1974 gimnaștii lugojeni, adresează prin intermediul publicației Actualitatea o invitație tuturor lugojenilor, să participe ca spectatori, indiferent de vârstă și mai ales copiii de vârste mici să vină să urmărească evoluția gimnaștilor de performanță la acest campionat național, pentru a îndrăgi acest sport spectaculos și pentru a-și găsi motivația de a-l practica, pentru  că gimnastica este un sport foarte frumos, care implică forță fizică, flexibilitate, echilibru, rezistență și grație. 

Estera CIMPONERIU

afis-gym-1a

Despre admin 6589 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.