Buciu vrea să-și mute dosarul în alt județ, după ce i-a fost respins de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene

După ce instanța a respins cererea primarului demis al Lugojului ca procesul cu Instituția Prefectului Județului Timiș să-i fie mutat la Curtea Europeană de Justiție, acum, fostul edil vrea să-i fie mutat dosarul măcar în alt județ.

Că doar în alt județ e altă lege, crede Buciu. Și îl alt județ a candidat. Nu în Timiș. Și cu domiciliu în altă țară, Germania, nu în România.

Că un jurist de profesie nu știe care este diferența între domiciliu și reședință, mai treacă-meargă. Dar când un jurist de profesie se războiește cu justiția pentru propria greșeală juridică, asta pare inacceptabil pentru cineva care a absolvit dreptul.

Dacă l-a absolvit, cumva, cândva, pe vremea când fostul primar era mâna dreaptă a fostului miliardar Josif Constantin Drăgan.

Și, mai mult decât atât, când un jurist de profesie angajează, pe bani grei, din salariul său de consilier al unui primar interimar, un avocat din București, înseamnă că fundamentul său juridic este zero. Mai poate fi vorba, în aceste circumstanțe, de un fundament moral? Întreb și eu, ca tot omul.

Luni, 19 septembrie, primarul demis din Lugoj, Claudiu Buciu, a aflat că Tribunalul Timiș i-a respins cererea de mutare a dosarului la Curtea Europeană de Justiție.

Tot atunci, Buciu (PNL) a cerut ca dosarul să-i fie judecat măcar în alt județ, după cum arată portalul just.ro.

După cum se vede, Claudiu Buciu nu vrea nici în ruptul capului să-i fie judecat dosarul în Timiș.

Vă reamintim că acesta și-a schimbat domiciliul în timpul exercitării funcției, lucru nepermis de lege, motiv pentru care Prefectura i-a încetat mandatul.

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.