Bogații lumii au devenit şi mai bogaţi. Averea lor se ridică la 15.000 de miliarde de dolari

Averea combinată a miliardarilor lumii a crescut cu 2.000 de miliarde de dolari în 2024, echivalentul a 5,7 miliarde de dolari pe zi, ceea ce înseamnă că a avansat cu un ritm de trei ori mai mare decât în 2023.

În raportul „Jefuirea continuă”, se arată că aproape patru noi miliardari au apărut în fiecare săptămână, în timp ce numărul persoanelor care trăiesc cu mai puțin de 6,85 dolari pe zi nu s-a prea schimbat din 1990.

În 2024, erau 2.769 de miliardari la nivel mondial, față de 2.565 în anul precedent, iar averea lor combinată a crescut de la 13.000 de miliarde de dolari, până la 15.000 de miliarde de dolari în doar 12 luni. Averea combinată a celor mai bogați zece bărbați din lume a crescut cu aproape 100 de milioane de dolari pe zi, iar dacă aceștia ar pierde 99% din avere peste noapte, ar fi totuși miliardari. În următorii cinci ani, va apărea primul om de pe planetă cu o avere de 1.000 de miliarde de dolari, dar nu e exclusă posibilitatea ca cel puțin cinci persoane să ajungă la o astfel de avere.  1.000 de miliarde de dolari este deja averea cumulată a primilor patru cei mai bogați oameni de pe planetă, toți americani și toți din domeniul tehnologiei: Elon Musk (Tesla), Jeff Bezos (Amazon, Blue Origin), Mark Zuckerberg (Meta) și Larry Ellison (Oracle). La nivel global, 36% din averea celor mai bogați oameni din lume este moștenită, iar 61% este marcată de clientelism și/sau legată de puterea monopolistă. Clasamentul Forbes al celor mai mari averi din lume dezvăluie că toți miliardarii sub 30 de ani și-au moștenit averea, iar conform băncii elvețiane UBS, încă o mie vor face acest lucru în următorii 20 de ani.

A 55-a ediție a Reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial (World Economic Forum – WEF), care are loc în prezent la Davos, Elveția, se desfășoară sub tema „Colaborare pentru Era Inteligentă’’ și reunește aproape 3.000 de lideri din peste 130 de țări și 350 de lideri guvernamentali, inclusiv 60 de șefi de stat și de guvern din toate regiunile cheie, cu scopul de a aborda provocările globale și regionale, cum ar fi răspunsul la șocurile geopolitice, stimularea creșterii pentru a îmbunătăți standardele de viață. ONG-ul Oxfam propune o serie de măsuri pentru a atenua inegalitatea tot mai mare dintre cei mai bogați și restul planetei și, printre altele, sugerează ca guvernele să se angajeze să se asigure că venitul celor mai bogați 10% nu îl depășește pe cel al celor 40% cei mai săraci, atât la nivel național, cât și global. De asemenea, solicită creșterea impozitelor pe averile mari, printr-un sistem fiscal internațional conceput de Națiunile Unite și eliminarea paradisurilor fiscale.

 


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.