Bodies & Emotions, o nouă premieră la Opera Națională Română din Timișoara

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Opera Națională Română din Timișoara pregătește în această perioadă o nouă premieră de balet, programată pentru data de duminică, 21 aprilie 2024, ora 18:00, coregrafia și regia fiind semnate de Ovidiu Matei Iancu. Bodies & Emotions este un spectacol de balet care explorează conexiunea profundă între corp și emoție prin intermediul mișcării și expresiei artistice.

Extrasele din muzica de film vor fi magnetul pentru publicul tânăr și nu numai, explorând temele variate din recentele producții de succes Game of Thrones, Matrix, Interstellar, Divergent, The Hours, precum dragostea, suferința, bucuria sau frica.

Bodies & Emotions este un balet în limbaj neoclasic, fenomenul estetic urmând cronologic titlului Creațiunile lui Prometeu, singurul balet al lui Ludwig van Beethoven. De altfel, premiera de balet din 21 aprilie 2024 va fi precedată de baletul Creațiunile lui Prometeu.

Repertoriul de balet al Operei Naționale Române din Timișoara s-a îmbogățit în ultimele stagiuni cu titluri precum La Bayadère, Creațiunile lui Prometeu, Giselle. Strategia repertorială se dezvoltă în continuare înspre marile titluri ale genului, Lacul Lebedelor și Spărgătorul de nuci.

Mai multe detalii și bilete disponibile online sau la Agenția de bilete.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.